Partea B a vieţii

Petrecerea anului 2011

2012-01-04T23:54:00.022+02:00

Speranta nu inseamna convingerea ca lucrurile se vor termina cu bine, ci certitudinea ca ele au sens, indiferent de final.
Vaclav HAVEL

La un curs la care am participat recent, un grup de patru oameni am fost intrebati care ar fi cele mai importante 4 lucruri pentru noi. Pe rand s-au spus: familie, cariera (serviciu) si propria persoana. Cea de-a patra persoana a spus...”Muzica”. Intradevar muzica ne face sa zambim si sa privim cu optimism chiar si la sfarsitul unui an cu destule lucruri care au incercat sa ne ia din pozitivism.
Michael Stipe de la R.E.M. spunea ca marea “calitate” in a participa la o petrecere este sa stii cand e timpul sa pleci. A venit timpul sa plecam de la petrecerea anului 2011 si sa visam la lucurile bune care ne stau in fata.
In urma petrecerii s-au strans amintiri din Londra, Moscova, Stockholm, Copenhaga, Sofia, Atena, Berlin, Chamonix, Val Gardena, Nasaud, Constanta si...Bucuresti; zambete si speranta; concertele The National si Pink Martini; optimism si fericire; melodii cu Kings of Leon, The National, Nouvelle Vague, David Gray, James si Lykke Li...
Nu, nu trebuie sa strangem in urma petrecerii: vor ramane in mintea noastra aceste amintiri.
In fata noastra ne asteapta lucruri frumoase. Trebuie doar sa ascultam muzica pentru a le vedea la noua petrecere.

Moscova, in trecere

2011-08-18T11:44:00.008+03:00

E iarna in Moscova in mijloc de aprilie…Sunt doar “in trecere” pentru 5 zile...Data viitoare, peste 3 saptamani, am sa raman peste weekend pentru a descoperi orasul asa cum se cuvine…Acum sunt doar “in trecere”, peste 3 saptamani am sa vad orasul cu adevarat.
Masina tipului care ma asteapta la aeroport se strica inainte de a pleca si vad cum imi scoate bagajele fara sa imi zica ceva, dupa care scoate si cricul. Sunt patru benzi pe autostrada aeroport-oras si cu toate astea e blocaj in trafic. Vad Moscova doar din taxi si din drumul zilnic pana/de la statia de metrou. Mergem la un restaurant azerbaidjan cu mancare destul de ”grea” (mult miel) si cu bautura asemenea, astfel ca un coleg ma roaga sa nu il mai las sa bea vodca ruseasca pe stomacul gol. Vedem Moscova asa cum ne-o inchipuiam inainte de a veni aici…ca un oras estic superindustrializat…cu motorina la jumate de pret fata de Romania (27 Ruble/litru, aproximativ 2.7 RON), cu nume de firme occidentale (Ikea, McDonald’s) scrise cu caractere chirilice; cu metroul mult mai aglomerat decat in Bucuresti, cu autobuze vechi si pline de noroi…vedem Moscova altfel decat ne-o asteptam, semanand pe alocuri cu New-York, cu zgarie-nori si cu reclame pe cladiri uriase; cu femei foarte frumoase pana la 30 de ani si care sa ingrasa "instantaneu" dupa ce trec de aceasta varsta. Loganurile sunt vandute ca Renault-uri si nu ca Dacia, poate nu ar fi avut un success asa de mare altfel. Piata Rosie iti creaza impresia ca este Craciunul deja in aprilie, asta din cauza luminilor si a zapezii si a frigului de afara.
Vedem Moscova urata…vedem Moscova frumoasa...Vedem Moscova doar “in trecere”...Peste 3 saptamani…
E august acum cand scriu, si nu am mai apucat sa revad Moscova deoarece cea de-a doua intalnire dupa 3 saptamani nu a mai avut loc. Am ramas cu Moscova “in trecere” si cu o dorinta de a o revedea si a-mi putea crea o impresie despre acest oras cu totul aparte.
Ce pot sa spun este ca Moscova nu este cu siguranta un oras pe care sa il vezi “in trecere”, in franturi, doarece te intriga si mai mult decat daca nu l-ai fi vazut deloc.
„Vestea proasta este ca timpul zboara. Vestea buna este ca tu esti pilotul” spunea cineva. Iar uneori pilotii nu apuca sa vada orasele decat „in trecere”...

Cutia mea cu amintiri

2011-05-06T00:08:00.010+03:00

Vorbeam odata cu o prietena turcoaica pe cand eram amandoi in Portugalia si imi spunea ca ea pastra bilete de la concerte ori filme, scrisori de la diferiti oameni dragi si alte mici amintiri care ne vor face sa zambim atunci cand vom fi batrani si ne vom aminti de anii care vor fi trecut. Aveam atunci deja si eu o asemenea cutie care devenise mai mare in Portugalia prin oamenii pe care i-am cunoscut si experienta care imi umplea acea cutie.
Pana la 18 ani mica mea cutie cuprindea un carnetel cu autografe de fotbalisti si poze decupate din ziare cu gheata de aur luata de Mateut. In facultate cutia aceea s-a golit (nu mai era cool) si a fost umpluta de bilete de trenuri pe ruta Nasaud-Cluj si scrisori de dragoste aruncate mai apoi. In Portugalia mi-am dat seama ca lucrurile din cutie nu se arunca oricat de “ne-cool” ar mai fi ulterior. Ele se pastreaza pentru ca toate intamplarile si amintirile sunt parte din noi si din existenta noastra. Intro carte citita acum ceva timp cineva spunea ca daca ar fi trezit din somn si i s-ar spune ca tot ce i s-a intamplat pana acum in viata, toate lucurile care il faceau fericit si lucrurile care il raneau, nu au existat niciodata...toate acestea au fost doar un vis din care tocmai s-a trezit...Daca cineva i-ar spune ca existenta lui nu a fost decat un vis, atunci acest lucru nu l-ar schimba deloc ca si om. Nu l-ar face sa gandeasca deloc diferit...Nu l-ar face un alt om, deoarce toate intamplarile care se transforma in amintiri ne schimba intrun mod iremediabil si sunt parte din existenta noastra. Chiar daca intamplarile respective nu sunt decat niste vise...sunt parte din existenta noastra si ne schimba...
Ieri am avut in sfarsit timp sa imi aranjez cutia cu amintiri. Nu mai este cutia mica (de parfum STR8) de pana la 18 ani...Nu mai este cutia de pantofi din Portugalia...Este o cutie in care intro ordine aleatoare am: primul bilet de autobuz din Constanta, harta capitalei Laponiei (Rovaniemi), o carte de rugaciuni pe care o aveam in liceu, ultimul abonament de RATUC inainte sa plec din Cluj, chitanta de la restaurantul in stil medieval Olde Hansa din Tallin, un bilet de la primul (si singurul) Dinamo-Steaua, biletul de pe Stade de France de la concertul U2, agenda in care aveam “stenograma” sms-urilor din facultate (chiar le scriam pe toate), biletul de la primul film pe care l-am vazut cu Andreea, felicitarea de ramas-bun la momentul plecarii de la fostul loc de munca, scrisoarea scrisa de tatal Teresei pentru a protesta catre Metro do Porto pentru amenda pe care o primisem pentru ca mersesem fara bilet, o manusa primita intrun bar in Helsinki la doua beri cumparate, o vedere de la René din Bruxelles, biletul de intrare la Top of the Rock in New York, biletul atasat florilor primite de ziua mea din Danemarca, biletel lasat de Andreea intro dimineata pe spatele unei scheme cu un “copacel” din Java, ziarul cu programul Quiema das Fitas din Coimbra, ecusonul cu Ernst & Young de la prima intrunire AIESEC in Portugalia, o scrisoare primita de la un prieten, bilet de tramvai din Praga de la concertul R.E.M., brosura de pe Bernabeu, scrisoare de la Banco Espirito Santos cu primul extras de cont in Portugalia, harta Turciei desenata pe o hartiuta de prietena din Turcia in care imi explica ca dintre toti vecini tarii ei nu au nimic de impartit doar cu Marea Neagra...
Mai sunt si alte lucruri in cutia mea de amintiri...mai este loc de altele ce vor veni...Toate acestea ma vor face sa zambesc peste multi ani intro sambata seara cand voi lua capacul unei cutii prafuite si voi gasi un biletel pe spatele unei scheme in Java...

Bonn carnaval

2011-04-04T23:12:00.003+03:00

Sunt interesat de viitor, deoarece planuiesc sa imi petrec acolo tot restul vietii.
Charles F. KETTERING

Chamonix-Mont-Blanc

2011-03-28T23:24:00.005+03:00

Ori de câte ori faci o fotografie, faci o declaraţie - nu numai despre ceea ce vezi, dar şi despre tine.
Eşti ceea ce vezi.
EMESE BENKO

Berlin...UBerlin...

2011-03-20T00:35:00.015+02:00

Pe alocuri seamana cu zona Iancului din Bucuresti, cu blocuri comuniste...in alte parti, prin Potsdamer Platz seamana cu New York...uneori parca am fi la Universitate unde se vand carti la anticariate, si la ei se vand tot in acelasi loc...alteori ni se pare ca bulevardul perpendicular pe Bundestag seamana cu Champs-Elysees. Berlin ne plimba prin toate locurile acestea intro singura zi...
Orasul are istorie mai multa decat orice alt oras german in care am fost, Berlin-ul facand fata unei revolutii de instaurare a republicii (1918), a fost sediul central al fascistilor, a fost bombardat pentru a fi ulterior, dupa cel de-al doilea razboi mondial, impartit in doua: Berlinul de Est (sub ocupatie rusa) si Berlinul de Vest sub ocupatia aliatilor (SUA, Franta, Marea Britanie); in cele din urma a fost si locul principal al unificarii Germaniei si caderea zidului...si toate acestea intamplandu-se doar in secolul 20.
Arhitectura orasului iti spune foarte clar in care parte a fostului zid te afli: in “fostul est” – unde constructorii blocurilor , acum renovate totusi, au avut aceeasi conceptie ca si in anii 70-80 la noi, sau esti in “fostul vest” care arata faptul ca arhitectii cladirilor de pe strada 34 de langa Penn Station din New York au avut in comun multe cu cei care au construit cladirile din jurul Potsdamer Platz.
Un beci de langa Universitatea din Berlin unde nazistii au dat foc la carti pentru a “sterge” oarecum cunostiintele sau gandurile oamenilor liberi este acum un muzeu cu rafturi goale care poate fi fotografiat in Babelplatz. Monumentul holocaustului in care te adancesti fara sa iti dai seama reflecta foarte clar si rece cum incepe o divergenta de rasa sau religie – fara sa iti dai seama...putin cate putin. Aceste lucuri ma fac sa vad ca orasul isi vorbeste istoria fara a-l mai durea si si-o spune intrun mod care vindeca si nu intrunul care mai doare. Cele doua razboaie mondiale si mai ales cel de-al doilea, este inca un subiect foarte sensibil pentru germani, lasand rani adanci. Berlin mi se pare ca isi spune istoria intrun mod diferit totusi.
Nu am mers foarte mult cu metroul (U-Bahn sau simplu U- in germana) in oras. Cu toate acestea, melodia UBerlin de pe ultimul album R.E.M. mi-a adus aminte de acest oras si sa imi fac timp sa scriu despre el. UBerlin inseamna “despre Berlin” (über + Berlin) iar melodia surprinde frumusetea potentialului de viata de zi cu zi incepand cu rutina de dimineata si terminand undeva in alta lume, visand la stele. Videoclipul spune aceasta poveste intrun mod la fel de banal ca harta U-Bahn în sine.
UBerlin. Lasam in urma inca o statie, cu un zambet in privire ca a fost frumos...

Amintiri din 2010

2010-12-30T16:21:00.069+02:00

Life can only be understood backwards, but it must be lived forwards Soren Kierkegaard

Plecand de la cele de mai sus, as vrea sa inteleg ce s-a intamplat in 2010, un an pe care l-am trait.
Intro postare mai veche de pe la inceputul acestui blog, imi doream un loc fara prea multe plecari si sosiri pentru ca un melc sa apuce sa despacheteze. Am avut parte de plecari si sosiri in acest an, iar melcul a tot despachetat si impachetat...
Stateam si ma gandeam care este lucrul de care imi voi aminti cel mai mult din 2010. Nu este faptul ca am ramas blocat 10 zile in Danemarca datorita cenusei vulcanului islandez... Nu a fost nici ca am schiat pe partia olimpica din Axamer Lizum, unde s-au tinut Olimpiadele din 1964 si 1976 – desi acum visez cu ochi deschisi la schi. Nu a fost nici faptul ca am condus de la Nasaud la Constanta intro singura zi...nici cascada Niagara care mi-a udat aparatul foto si nici Washington ori Boston nu va fi...Nici concertul The Cranberries...nici Delta Dunarii...Nu va fi nici ziua de astazi cand stau sa scriu despre anul 2010, un an pe care l-am trait...
Toate de mai sus sper ca mi le voi aminti totusi si peste ani, insa ce imi voi aduce aminte in primul rand va fi New York-ul si imaginea, ca dintrun film, pe care o aveam amandoi in taxi ajungand in oras. Un oras care inspira capitala lumii si in care ai tot timpul ceva de facut cu MOMA, Central Park sau o piesa de teatru pe Broadway cu Denzel Washington, cu diversitatea data de Chinatown si Little Italy; cu restaurante cu mancare delicioasa sau cu o priveliste a orasului din Empire State Building, Rockefeller Center sau de pe Brooklyn Bridge.
New York-ul e cu siguranta locul care mi-a placut cel mai mult anul acesta.
Pozele de mai jos, sunt din alte locuri despre care nu am apucat sa scriu, insa in care am fost anul acesta: Varsovia, Koeln, Copenhaga, Bonn, Bucuresti si Frankfurt.
Pozele din New York le-am pastrat aici si...in mintea mea...

Varsovia
Koeln si valea Rinului Copenhaga
Bonn Bucuresti si pe drum prin tara Frankfurt

Despre Delta Dunarii . . . numai de bine

2010-08-29T14:08:00.007+03:00

Despre Delta Dunarii invatasem la geografie cand eram la scoala ca e un loc special, mandrie a Romaniei. Dupa weekendul petrecut acolo recent pot sa zic ca e cel mai frumos loc din Romania in care am fost pana acum.
O rezervatie care ne-a adus aminte de Donana – echivalentul deltei noastre in Spania (Andaluzia), insa mult mai speciala prin prisma varietatilor de pasari (stârci, pelicani, egrete, cormorani, lebede) - Delta Dunarii fiind cea mai bine conservata dintre deltele europene si una dintre locatiile-patrimoniu UNESCO din tara noastra (alaturi de satele cu biserici fortificate din Transilvania, manastirea Horezu, bisericile pictate din Moldova, Sighisoara, bisericile din lemn din Maramures si cetatea dacica din Orastie).
Drumul nostru spre delta trece din Constanta prin Babadag si Tulcea, pana ajungem in Murighiol de unde luam o barca care sa ne duca la un hotel plutitor in Uzlina. A doua zi de dimineata ne trezim la ora 5 pentru a vedea rasaritul si sutele de pasari care stau pe lacul Gorgova sau in mlastini sau canale acoperite de stuf. Vedem si sate sarace prin Crisan, Uzlina, Caraorman sau Sfântul Gheorghe, insa toate par a fi parte integrata dintro regiune aparte a României. O zi petrecuta cu obiectivul la indemana gata sa surpinda o pasare care sta sa isi ia zborul de langa un nufar alb ascuns sub o frunza...Dupa ce vedem si locul unde se varsa Dunarea in Marea Neagra la Sf. Gheorghe si ne indreptam spre Sulina, la intoarcere spre casa trecem si prin Enisala a carei cetate medievala, un loc de care nu auzisem inainte, ofera o priveliste frumoasa asupra lacurilor Razim si Babadag.
Am vazut desigur si lucruri care ar putea fi mai bune, promovate mai bine, administarate mai cu folos...am vazut si saracie in sate pescaresti...Nu vreau insa sa descriu in stil romanesc despre delta si sa povestim de gunoaie si hoti in acceasi fraza cu acest minunat loc. Un tip elvetian pe care l-am cunoscut de ceva vreme, imi spusese ca a fost in Delta Dunarii pe parcursul celor 2 saptamani petrecute in Romania, la finalul unui tur de 9 luni in jurul lumii in care a ajuns si in Australia, Noua Zeelanda sau America de Sud. I se paruse si lui delta un loc minunat, insa imi spusese ca mai multi romani il intrebasera de ce a venit in Romania, si nu intelesesara cum un elvetian ar putea gasi ca minunat un loc in care ei traiesc. De accea nu vreau in aceasta postare decat sa zic ce am vazut frumos in delta si sper ca pozele de mai jos reusesc a exprime acest lucru...

Boston si Cape Cod

2010-08-14T13:51:00.014+03:00

Daca New York-ul este un oras care este impresionant prin tot ceea ce il face capitala neoficiala a lumii, Boston-ul este orasul european al SUA, in viziunea mea. Un oras care te face sa nu ii mai vezi pe americani ca avand o viziune limitata asupra lumii si sa iti arate de unde apar o parte din oamenii care conduc lumea, universitatile MIT (Massachusetts Institute of Technology) si Harvard fiind renumite in lume. De altfel, zona din Boston in care sa afla campusurile universitare ale celor doua universitati se numeste Cambridge, denumire preluata in onoarea universitatii cu acelasi nume din Anglia.
Boston este primul oras mare din SUA in care nu vedem zgarie nori: orasul vazut din turnul Prudencial Center (macar un zgarie-nori tot trebuia sa fie) pare un oras european frumos, cu poduri precum in Praga, cu zone rezidentiale care par sa fie asemanatoare cu cele din Paris.Este orasul care este impanzit de Freedom trail, o banda rosie de vopsea care marcheaza o ruta pedestra prin locurile istorice importante din Boston. Printre aceste locatii istorice se numara si casa lui Paul Reviere – un om simplu transformat, in cel mai pur american mod, in erou. Paul Reviere era un simplu argintar si este cel care a avertizat localnicii de venirea britanicilor in revolutia Americana din 1775.
Boston are multe din lucrurile la care te astepti de la un oras in care ai vrea sa te muti sau in care ai vrea sa traiesti: scoli bune, parcuri frumoase, echipele Red Sox (baseball) si Boston Celtics (baschet) facand din localnicii bostonieni niste oameni mandri de orasul in care traiesc si gata sa argumenteze la orice ora ca echipele lor sunt mai bune decat cele din New York sau Los Angeles.
Boston este un oras bogat, aceasta o arata casele din Beacon Hill care ajung sa fie vandute cu o reducere de 1 milion de dolari (doar reducerea), dar si podurile moderniste sau cladirile muzeelor sau universitatilor.Este si un oras in care foarte multi oameni fac sport, fie alergand in zona universitatii MIT, fie mergand cu bicicleta de-a lungul raului Charles sau facand canoe in acelasi rau.
Desi de cele mai multe ori nu imi place calatorind sa iau un tur cu ghid, unul dintre lucrurile pe care le pot recomanda in Boston este Duck tour – o calatorie de ora si jumatate cu o masina-amfibie folosita in timpul celui de-al doilea razboi mondial, mergand si prin zonele importante de pe Freedom Trail, afland multe din lucrurile pentru care ar fi trebuit sa stai in oras cateva zile ca sa le gasesti altfel – precum unde e sala unde s-a jucat finala NBA de anul acesta dintre Lakers si Boston Celtics. De asemenea turul include foarte multe informatii despre diverse lucruri din oras: istorie, sport, economie, infrastructura, politica si asa cum am mentionat, Duck tour merge si pe apa...
Boston are de asemenea, la o distanta rezonabila, plaja unde oamenii pot sa se retraga vara pentru a uita de acest oras frumos. Cape cod , plaja la care ma refer, are si o pista pentru biciclete ce se intinde pe distanta a 32 de mile, fiind o alternativa pentru cei carora nu le place sa stea intinsi la plaja intreaga zi.
Toate cele de mai sus si alte lucruri care ne-au ramas in minte fac din Boston un oras care se rivalizeze cu New York la titlul de cel mai frumos oras american, desi sunt foarte diferite cele doua orase.
Se spune ca este suficient sa privim cu atentie un lucru pentru ca el sa devina interesant. Boston mi s-a parut un oras interesant de la prima vedere...

Philadelphia, Washington, Skyline Drive, Niagara, Seaway trail

2010-07-18T01:13:00.030+03:00

Dupa New York ne indreptam spre Phildelphia, insa orasul nu imi aduce aminte de genericul filmului in care au jucat Tom Hanks si Denzel Washington. Aveam sa-l “intalnim” mai tarziu intrand in Washington, cand pe parcursul a catorva kilometri buni, trecem prin cartierele din Washington, iar peisejele cu neighborhoods americane rasar in stanga si in dreapta, pentru ca melodia lui Bruce Springsteen “Streets of Philadelphia” sa o aud in timp ce conduc. E frumos. Washington ne surpinde prin foarte multele parcuri lasandu-ne sa intelegem ca acest oras nu este doar capitala Statelor Unite si locul unde este Casa Alba. Este si orasul plin de veverite “domestice” in parcuri dar si al muzeelor din cadrul Smithsonian Institution – institutie care cuprinde 19 muzee (o parte din ele aflate si in NY, insa majoritatea in Washington); James Smithson omul de stiinta britanic lasandu-si intreaga avere pentru dezvoltarea de cunoştinţe în rândul oamenilor – astfel ca toate muzeele din cadrul acestei institutii sunt free. Washington este orasul unde Capitoliul (sediul congresului American), Washington Monument (obelisc construit in memoria primul presedinte American – George Washington) si Lincoln Memorial (construit dupa exemplul templelor antice grecesti) se afla in linie dreapta, iar intre ele, pe parcursul a 5 km, se afla parcuri si muzee.
Iesind de pe aceasta “linie” turistica pentru a putea sa mancam, descoperim ca orasul are si restaurante bune si alte locuri “neturistice” insa frumoase, astfel ca il face un loc bun de trait gandindu-ne la un oras in care am vrea sa locuim daca am fi in America.Din Washington plecam spre Shenandoah Park, reservatie care este putin dezamagitoare prin kilometri intregi de padure verde, facandu-ne oricum sa ne hotaram ca pentru natura si parcuri in SUA trebuie sa mergem pe coasta de vest. Coasta de est este cu siguranta faimoasa pentru orasele sale si nu pentru rezervatii/parcuri.Folosind Skyline Drive ca si ruta ocolitoare ne indreptam spre Niagara hotariti. Aceasta hotarire este detectata si de politia statala din New York; cu toate acestea, desi aveam viteza cu mult peste limita, scapam fara amenda. Probabil politistului i se paruse prea complicat sa emita o amenda pentru o un permis de conducere emis in Romania.
Cascada Niagara este la granita internationala dintre Canada si statul New York din SUA, motiv ca cele doua localitati aflate de-o parte si de alta granitei sa se numeasca la fel: Niagara Falls (Ontario), Niagara Falls (New York).
Cascada Niagara e compusa din, de fapt, doua cascade: Horseshoe Falls (aflata in majoritate in Canada) – fiind si mult mai mare, respectiv American Falls, pe partea americana. Pentru a avea o vedere cat mai buna asupra intregii cascade ne-am hotarat sa trecem frontiera in Canada.
Cascada Niagara se alfa practic intre doua din Marile Lacuri nord americane (Erie si Ontario). Niagara Falls din Canada este un oras foarte turistic, plin de cazinouri, hoteluri si suveniruri la tot pasul, dar si invaluit in ceata creata de vaporii de apa veniti de la una din cele mai mari cascade din lume. Este ceva spectaculos sa vezi aceasta cascada, insa daca esti foarte aproape, din cauza acestori vapori, nu ai o masura a dimensiunii ei. Este ca si cum ai incerca sa masori din priviri un munte care se ridica chiar in fata ta. Cascada este practic situata pe raul Niagara pe care vazandu-l la cativa kilometri in aval imi pare cel mai involburat rau vazut vreodata, perfect pentru practicantii de rafting.
De multe ori cand merg intrun loc ca si acesta ma gandesc la profesorul meu de geografie din generala care era pasionat de materia pe care o preda. Si mie imi placea geografia si visam ca intro zi sa ajung sa vad toate locurile despre care invatam atunci sa le pronunt si sa le localizez pe harta.
Niagara era unul dintre ele...
Alocand o intreaga zi drumului nostru spre Boston, ne abatem de la o ruta directa si mergem de-a lungul lacului Ontario pe ruta Seaway trail. Cam tot ce nu am gasit pe Skyline drive sau ce asteptam macar de la el, este aici. Ruta merge de-a lungul lacului, pe care vazandu-l atat de intins pare mai mult o mare sau un ocean. Doar calmul sau si lipsa valurilor il fac sa fie intradevar un lac.
Lacul Ontario s-a format in epoca de gheata prin topirea unui imens ghetar si este unul din cele 5 Mari Lacuri nord americane. Spatii amenajate, case langa lac si yahturi aflate in marea majoritate a curtilor caselor de langa lac, ne fac sa visam la acest loc ca un la loc de vacanta si nu doar la o zi petrecuta pe drumul Niagara- Boston.
Cu toate acestea drumul este foarte placut, plin de ferme (mere, capsuni sau alte fructe) si tiruri care vin sa “culeaga” recolta si sa o duca in supermarketuri – facandu-ne sa intelegem ca nu tot ce exista in SUA este nesanatos cand vine vorba de mancare...
Gasim pe unul dintre strazile care dau in Seway trail, si o remorca cu capsuni, fara o persoana care sa vanda, ci doar cu o pusculita (ca la noi la biserica) pentru bani. Ni se pare un lucru foarte frumos si care poate nu ar merge la noi din cauza neincrederii oamenilor. Capsunii sunt foarte deliciosi insa nu am putut lua decat o cutie, nefiind cineva care sa ne dea rest de la 20 USD pentru o a doua cutie...
Pe drumul spre Boston vedem si adevarata “la tara” in SUA: tractoare, utilaje si oamenii care fie nu cultiva deloc, fie cultiva in masa. Fiecare casa din America, decat sa aibe o mica gradina ca si la noi si sa cultive morcovi sau alte verdeturi, nu au decat o peluza in fata casei care trebuie tunsa. Ma gandesc cum ar fi ca unul dintre ei sa inceapa sa puna cartofi sau doua straturi de ceapa in fata casei. Probabil ar veni imediat un tir, ca sa ii stranga recolta sau si-ar scoate remorca in fata casei si ar vinde ceapa fara ca el sa stea acolo. Cu siguranta vecini l-ar considera ca e ciudat, si ar incepe sa il vorbeasca in sat ca nu are peluza :-)

New York, New York…

2010-06-30T00:31:00.018+03:00

I want to run
I want to hide
I want to tear down the walls
That hold me inside
I want to reach out
And touch the flame
Where the streets have no name...
Nu mai vreau sa alerg precum in ultimele zile in care am muncit ca sa termin tot ce imi doream pana la inceputul concediului. Nu...nu mai vreau sa alerg...Vreau doar sa ajung in orasul unde strazile nu au nume...New York.
Hotelul nostru e aflat in Manhattan pe strada 57, aproape de bulevardul 9. Ne uitam din taxi la oras incercand sa il descoperim si sa il cuprindem insa cladirile uriase sunt imposibil a fi prinse in intregime pe geamul taxiului. Intradevar New York este paradoxal cel mai simplu oras prin prisma hartilor. Strazile in ordine crescatoare sunt pe orizontala de jos in sus, iar bulevardele intersecteaza perpendicular strazile tot in ordine crescatoare de la dreapta la stanga. Asta face mult mai usor sa cauti o adresa care se afla la intersectia dintre strada 54 cu bulevardul 8, de exemplu.
Singura care se abate putin din acest labirint pe directie orizontal + vertical este Broadway-ul, care taie practic in diagonala Manhattan-ul ca si cum orasul ar fi vrut sa iasa cu aceasta strada din monotonia de strazi perpendiculare unele pe altele.
New York este orice doar monoton nu.Daca e sa sumarizez in cateva lucruri imaginile care mi-au ramas in minte, as incepe cu piesa de teatru in care l-am vazut pe Denzel Washington – cel mai bun actor pe care l-am vazut vreodata jucand, si de care ne desparteau vreo 8-10 metri. Denzeeeeel...
O melodie pe care o ascult acum spune ceva de genul “au asfaltat raiul si au facut un loc de parcare...”. Nu cred ca New York era raiul inainte de a avea zgarie nori...cu siguranta insa nu este nici acum. Singura particica (desi imensa) de verdeata ramasa este Central Park, foarte aprope de hotelul nostru si plin de biciclisti si oameni cu role, care dupa serviciu, sau ca si simpli turisti, merg sa foloseasca aleiele din parc. Merg pe bicicleta prin parc cu muzica in urechi si simt americanismul (in sensul lui bun de data aceasta) si e frumos...cu oameni care alearga, care merg pe biciclete, liber...cupluri care merg pe biciclete pentru doua persone…care stau jos in parc...U2 rasuna in urechile mele...It is a beautiful day...Sunt pe drum…fara o destinatie anume...Iubesc orasul acesta…chiar daca nu suna adevarat…e o zi frumoasa…Sa vad lumea in verde si albastru...vad o pasare cu o frunza in cioc...E o zi frumoasa...Vad New York-ul chiar in fata mea...
Aparitia Central Park in diverse filme mi-l face atat de familiar astfel ca orice podet sub forma de arc peste o alee pare cunoscut deja. Pe 2 banci alaturate in parc stau 3 cupluri: doi asiatici (probabil japonezi), doi musulmani si un alb cu o negresa. Asta e New York: un amalgam de oameni din toate colturile lumii care stau pe acceasi banca. Nu cred sa existe un oras care sa reflecte mai bine globalizarea. E orasul unde au fost turnurile gemene, iar muzeul “memorial” iti face pielea de gaina redand amploarea celor intamplate in 2001. E orasul unde Chinatown (cea mai mare etnie de chinezi din afara Asiei) si Little Italy se intrepatrund la un colt de strada. In primul rand e orasul cladirilor inalte, a zgarie-norilor pe care nu poti sa ii prinzi in intregime in fotografie. E orasul in care este cultura la colt de strada: zeci de piese unde actori foarte buni joaca la unul din micile teatre de pe Broadway; jazz; MOMA; Guggenheim...
E orasul restaurantelor bune pe care le poti recomanda cu usurinta mai departe. E orasul reclamelor luminoase din Times Square…E orasul care cuprinde Manhattan, Brooklyn, si podul care le leaga, dar si Queens, Harlem, sau Bronx. E orasul care este centrul financiar al lumii prin Wall Street si prin oamenii care merg la munca pe acea strada. E orasul in care se afla Empire State Building, Rockefeller Center si alte mii de turnuri sau cladiri inalte care iti ofera o priveliste a orasului care vrea sa ajunga la cer. E locul care cuprinde si Statuia libertatii si Ellis Island – bucatica de pamant american pe care calcau prima data imigrantii care visau la “American dream”...Era visul lor.
El e Big Apple...Visul meu de cativa ani...

Visand la un "ne-vulcan"

2010-04-19T23:12:00.006+03:00

Ma uitam acum printre profilurile autorilor de bloguri care au la “Domenii de interes” cuvantul Vise si am gasit 67 de bloguri. Majoritatea “blogger-ilor” care aveau mentionata varsta, aceasta era de 15, 17, 18...maxim 21 de ani. Nu zic ca oamenii trecuti de 25 de ani nu mai viseaza...insa poate e “cumva” sa il mentioneze ca si domenii de interes...Suna poate prea “childish”...prea naiv
La “studiul de caz”, din cadrul unui training la care am participat in urma cu ceva timp - pe langa o analiza financiara si de strategie a unei companii pe care trebuia sa o “restructuram” in studiul nostru de caz - pentru a ne testa spontaneitatea, trainerii ne-au intrebat despre politica de recuperare/ solutionare in caz de dezastru. Ce am face pentru angajatii “nostri” in acel caz (exemplu: New Orleans). Atunci m-a facut sa ma gandesc doar “...Americanii astia. Doar ei ca si traineri, si ca “headquarter” pentru firma la care lucram atunci, s-ar fi putut gandi la asa ceva”. Auzi acolo “politica in caz de dezastru”...
O data cu eruptia vulcanului islandez, m-am gandit...de fapt care e politica in caz de dezastre: Premierul norvegian is conduce guvernul de pe IPad dintrun lounge din aeroportul din New York, Basescu zboara cu elicopterul pana la Oradea pentru a merge ulterior la inmormantarea presedintelui polonez cu masina, fetele de la Gyor vin cu autocarul 800 km pana la Valcea pentru a juca semifinala Champions Ligue, iar eu sunt blocat in Danemarca pentru weekend sau mai mult. Hmh...se vede clar ca niciunul din persoanele de mai sus nu aveau o “politica in caz de dezastre” care sa acopere toate nevoile. Nu ca am fi putut face ceva daca am fi avut-o, insa ne face sa vedem cat de neputinciosi suntem.
Situatia asta mi se pare luata dintrun film sau dintro carte de Jose Saramago...Blocat intrun oras caruia nu-i spui acasa...Ce am face daca chiar nu s-ar mai putea zbura timp de doi ani (atat cat a durat ultima eruptie a vulcanului islandez). Unii dintre noi, si-ar schimba jobul, altii poate chiar locul in care traiesc, altii ar calatorii si mai mult (poate chiar cu barca, cum sugereaza premierul nostru); altii si-ar petrece vacanta doar in Romania, nemaiputand pleca cu avionul si neavand autostrazi necesare inchirierii de masini; companiile aeriene ar da faliment si o parte din ele s-ar reprofila pe transport naval sau terestru...Pe altii nu i-ar afecta deloc...
M-am uitat in weekend cat mi-ar lua sa ajung cu trenul din Copenhaga in Bucuresti, o distanta care cu avionul o parcurg in 2 ore si ceva, cu trenul mi-ar lua 38 de ore, cu 8-9 schimbari de tren.
Cerul se insenineaza si norul negru dispare de deasupra orasului Copenhaga. Revenim la normal.
Am 28 de ani...si visez...

Plutind lin in Danemarca

2010-04-05T23:25:00.011+03:00

Sunt in Zurich intrun Airbus pregatit sa decoleze spre Bucuresti. Pe o pista paralela la 40-50 de metri aterizeaza un alt Airbus, iar la cateva secunde dupa aceea, la o inaltime de doar catva metri deasupra aceleiasi piste, un vultur pluteste lin, fara a avea grija ca se afla intrun loc periculos, exact deasupra pistei de aterizare...pluteste liber.
Am citit un articol interesant pe Hotnews despre ideea de a pleca/a nu pleca din Romania – articol in care autoarea isi amintea momentul, fractiunea de secunda in care a luat acea decizie de a pleca...acea fractiune de secunda in care un vultur pluteste liber deasupra pistei...
Zurich-ul se vede frumos de sus, cu lacuri, multe paduri si parcuri si munti inzapeziti in jur, care ma fac sa visez la schi. La fel de frumos mi se pare ca se vedea si Danemarca de sus si apusul vazut acum cateva zile din avion. Frumoasa e si Copenhaga (daca nu ploua), totusi poate prea friguroasa pentru martie, cu ratuste patinand si alunecand pe gheata impreuna cu alte pasari.
La Centrul danez de design, pe care l-am vizitat in weekendul trecut era o expozitie despre design islandez, impreuna cu o alta expozitie despre libertatea de exprimare si actiune. Din cadrul acesteia din urma erau puse niste leagane la dispozitia vizitatorilor muzeului, iar mesajul care imi placuse mie era: „Nu ne pierdem leganarea pentru ca imbatranim. De fapt, imbatranim pentru ca nu ne leganam...”. Ma leagan in muzeu...
Se spune ca pentru a realiza lucruri marete, nu trebuie doar sa actionam, ci si sa visam...nu doar sa planificam, ci si sa credem...
Eu visez, ma leagan si ma gandesc daca voi scrie peste catva timp care a fost momentul in care m-am hotarat sa plec (sau sa raman) (d)in Romania...Poate a fost momentul in care am vazut un apus de soare deasupra Danemarcei intro vineri seara...poate a fost momentul in care am vazut un vultur plutind liber deasupra pistei...

Salzburg

2010-03-09T23:10:00.018+02:00

Fara vreo legatura cu postarea aceasta sau cu pozele de mai jos, am in minte doua pasaje dintrun film vazut ieri.
Nu mi se par triste ...nu mi se pare ca se potrivesc in vreo masura cu imaginea pe care mi-a lasat-o in minte Salzburg...Ambele le am insa in minte...

„We're all hurtling towards death, yet here we are for the moment, alive. Each of us knowing we're going to die, each of us secretly believing we won't...”

„...Pretend we're faeries. I'm a girl faerie. My name is Laura Lee. And you're a boy faerie. Your name is Tita Lee. Pretend, when we're faeries we fight each other, and I say "Stop hitting me I'll die!" And you hit me again and I say, "Now I have to die." And then you say, "But I'll miss you." And I say, "But I have to. And you'll have to wait a million years to see me again. And I'll be put in a box, and all I'll need is a tiny glass of water and lots of tiny pieces of pizza and the box will have wings like an airplane." And you'll ask, "Where will it take you?" "Home." I say...”

Fara a fi un oras in care as vrea sa ma mut sau sa traiesc temporar, Salzburg este un oras dragut, micut, care imi aduce aminte de Cluj sau cum ar putea el sa fie. Locul unde s-a nascut Mozart, oras patrimoniu UNESCO sau partiile de ski din jur sunt principalele lucruri pentru care este cunoscut orasul.
Poate e un oras prea mic...Poate e doar un oras in care mi-ar fi placut sa ma nasc si sa plec departe mai tarziu – pentru a avea unde sa ma intorc din cand in cand...
Poate e doar un oras dintro poveste despre un personaj de basm care cauta un loc sa zboare acasa...

Axamer Lizum, Innsbruck

2010-01-13T00:13:00.006+02:00

Axamer Lizum, in apropiere de Innsbruck – a fost unul din domeniile de schi ale Olimpiadei din 1964, precum si a celei din anul 1976. Varful cel mai inalt al domeniului din Axamer Lizum este de 2340m.
Partiile Olympiabahn, Schönboden, Hoadl si Pleisen compun cel mai bun domeniu de ski pe care am fost pana acum ca si nivel de dificultate, varietate si lungime a partiei...dar si a privelistilor care se vad de la 2340m inainte de a-mi porni IPod-ul si a incepe sa „dansez” simtindu-ma din nou ...copil.

Year-end procedure

2009-12-06T23:52:00.005+02:00

Asa cum am facut la sfarsitul lui 2007 si la sfarsitul lui 2008, in decembrie ma uit putin inapoi pentru a vedea cum a fost anul pe care il inchei. Ma gandesc, fara a fi prea analitic, ca atunci cand voi fi batran voi putea, citind continutul offline al blogului (pe atunci blogul nu va mai fi la moda, deci nu va mai fi online) sa imi fac o parere despre cum eram la 25, 26, 27... de ani...
2009 a fost un an in care in primul rand am iubit mai mult...am muncit mai mult...am citit mai putine carti si am ascultat mai putina muzica la Ipod...Un an in care m-am intors in unele locuri lasate undeva in urma in anii trecuti: Portugalia si Paris. A fost inca un an in care nu m-am uitat la TV aproape deloc (This is meant to be a good news)...un an in care calitatile mele de sofer s-au imbunatatit substantial...Un an in care am fost in Andaluzia si in „country side” din Danemarca dar si in Barcelona, Zurich si Istanbul...Un an pe care l-am inceput in Suedia si Finlanda si am sa il inchei in Austria. Un an in care i-am vazut pe Stade de France pe cei de la U2, iar cele doua ore de concert mi se pare ca au trecut asa cum as asculta „Beautiful day” la casti in vis...Anul acesta a fost si cel in care am gasit din nou placerea de a fi turist impreuna...Impreuna.A fost un an in care am schimbat un nou job, o noua casa, o noua tara in care lucrez...Un an in care am calatorit mult pentru a face aceste schimbari. Un an in care din punct de vedere material am castigat si am pierdut...Un an pe care l-am inceput in Piata Victoriei, l-am continuat in Dr.Taberei, apoi in Militari si o sa il inchei probabil la o a patra adresa bucuresteana. Un an in care am mai multi prieteni pe Facebook, dar mai putini pe factura telefonica detaliata. Un an in care Dinamo iarasi nu a mers in Champions Ligue. Un an in care mi-am pierdut telefonul si mi-am rupt blugii preferati. Un an in care mi se pare ca stiu ce vreau... un an in care sunt obosit... Un an in care sunt fericit... un an in care sunt din nou intrun hotel in timp ce scriu postarea de „sfarsit de an”...
Se spune ca a creste este obligatoriu, a ramane copil este optional...Anul 2009 a fost un an in care am crescut...un an in care am ramas copil...Impreuna.

Mogosoaia si Snagov

2009-11-15T14:15:00.003+02:00

Romania frumoasa, Romania urata...

Intro singura zi...ba intro singura ora sau intrun singur pas vad lucruri care ma fac sa stau aici sau care ma fac sa ma gandesc sa plec ...lucruri care arata o Romanie frumoasa sau o Romanie pe care nu o plac deloc. Toamna frumoasa cu frunze pe jos in culori diferite; un vechi palat domnesc cu istoria sa; caini vagabonzi care stau la cafeneaua palatului de la Mogosoaia si se urca pe masa pentru a-si potoli foamea; lacul Snagov vazut dinspre partea unei cladiri care apartine statului (restaurantul Cailor ferate Romane si care are un adaos de pana la 500%) – si care lac arata destul de trist; acelasi lac Snagov vazut din partea unei proprietati private si care are o priveliste care imi aduce aminte de Suedia, cu 2-3 casute mici pe mal, cu un lac curat, cu debarcader intretinut, cu un apus de soare frumos.
E incredibil cum acelasi lac poate sa apara in imagini atat de diferite.
Mi se pare ca Romania e „folosita” la 25-30% din potentialul pe care ar putea sa il arate daca ar fi bine „managed”, daca statuile lui Sadoveanu (ce au avut oare cu el?...) si Stalin nu ar fi aruncate la orizontala langa niste lazi de Efes Pilsner in curtea din spate a Palatului de la Mogosoaia si langa care unii au gasit de cuviinta sa isi faca gratare si mici. Daca Romania ar fi „folosita” 100% atunci nu as avea aceasta dubla imagine in fiecare pas, in fiecare ora, in fiecare zi in care sunt „acasa”...Atunci nu as vedea-o ca intro poza cumparata de pe piata de la rusi cand eram mic si care reflecta o alta imagine in functie de cum tineai „poza” respectiva. Atunci ar ramanea doar toamna frumoasa cu frunze pe jos in culori diferite...

How the west was won and where it got us. Semi-backpacking tur in Portugalia si Spania

2009-10-11T22:25:00.038+03:00

Titlul l-am luat din melodia cu acelasi nume ( “How the west was won and where it got us"="Cum a fost cucerit vestul si unde am fost dusi") a lui R.E.M. pe care o ascult in trenul de noapte Bucuresti-Nasaud. Abia acum in tren am reusit sa vad toate pozele din concediul care s-a terminat acum doua saptamani si pe care Andreea l-a etichetat ca fiind “semibackpacking”.
Exceptand faptul ca am fi avut nevoie de vreo 3-4 zile post concediu pentru a-i simti importanta, a fost exact ce aveam nevoie: fiind "on the road" tot timpul, vazand/facand lucruri atat de diferite unele de altele, stand si aproape de Ocean sau mare, dar avand si casuta din munti pe care o pusesem in "our to do list".
Totul a inceput luand un avion de dimineata spre Frankfurt (e ciudat sa zbori la Frankfurt fara laptop sau cravata) si apoi spre Porto. Dupa aproape 3 ani m-am intors in unul din orasele mele dragi si mi se pare exact la fel cum il lasasem. (La un training de comunicare la care am participat recent, trainerul dadea exemplul a doi fosti colegi care se intalnesc dupa ceva vreme si unul din ei zice "L-am vazut pe Florin. Era EXACT ca si acum 10 ani. Si asta pt ca oamenii au o perceptie asupra celorlalti din jur care uneori nu ii lasa sa vada imaginea mai larga). Cu toata aceasta larga paranteza, mie Porto mi se pare EXACT asa cum il lasasem...De aici, dupa doar o zi jumatate luam trenul pe coasta oceanului spre Lisabona.Unul din locurile frumoase din Portugalia pe care doream sa le vad inca din 2006 a fost Sintra, insa dupa ziua petrecuta in afara Lisabonei mai mult mi-a placut Cascais si Cabo da Roca - cel mai vestic punct din Europa continentala. Imi aduc aminte Portugalia ca fiind surprinzatoare, permitindu-ti se descoperi locuri dragi in locuri neasteptate: in aceasta categorie se incadreaza pranzul/cina (e greu daca mancam pe la 4/5 PM sa zici daca e una sau alta) din Azoia-ultimul sat dinainte de Cabo da Roca.Din Lisabona plecam spre Badajoz (Spania) de unde inchiriem o masina pentru turul planuit in Andaluzia. Dupa ce facem cunostiinta cu siesta spaniolilor - aproape intreg orasul fiind inchis, mai realizam, comunicand (de aia am facut cursul) cu tipul de la "car rental" ca tara din vest unde se vorbeste cel mai prost engleza este cu siguranta Spania. Cu toate astea avem o masina si un GPS: so we hit the road.
Indreptandu-ne spre Sevilla, capitala Andaluziei, imi dau seama ca nici in 40 de ani nu vom avea in Romania autostrazi cum sunt in Spania…tuneluri…apeducte. Iar peisajele vin ca si bonus, nu au avut nevoie de prea multe investitii sau fonduri europene...Sevilla mi se pare dezamagitoare in prima impresie, insa dupamasa obtin in sfarsit imaginea pe care o aveam inainte asupra acestui oras. De retinut e ca in catedrala din Sevilla e "claimed to be" mormantul lui Cristofor Columb. De asemena universitatea din Sevilla pare a fi una buna pentru studentii Erasmus, fiind si intrun oras foarte international, dar si tipic spaniol in acelasi timp.Plecam spre rezervatia nationala Doñana, echivalentul Deltei Dunarii in Spania. Inainte de a ajunge in parc, facem o oprire intrun sat/oras (El Rocio) care ne face sa ne simtim precum intro telenovela sud-americana prin prisma locatiei. In parc, calatoria cu niste busuri de teren, daca le putem numi asa, ne pune la dispozitie un sofer care e si ghid, vorbeste si engleza fluent si e si foarte pasionat de ce face si ce exista in aceasta rezervatie. Parcurgerea acestei rezervatii nu era neaparat in planul initial de concediu, insa merita prin prisma varietatii de habitat (ocean, desert-care imi aduce aminte de Sahara sau paduri de pini curatati de crengi pentru a permite si altor plante sa traiasca) si de animale (caprioare, pescarusi, porci mistreti, cai salbatici, cerbi).
De aici mergem sa inoptam in Jerez de la Frontera, oras pe care l-am ales pentru a fi aproape de Cadiz a doua zi. Cadiz-ul i se pare Andreei ca seamana cu Constanta ei, fiind unul din cele mai importante porturi ale Spaniei. Eu o sa retin peisajul alb dat de casele orasului de la Atlantic, peisaj pe care il vedem din turnul catedralei orasului.De aici o luam spre est spre muntii din Grazalema - nu foarte inalti insa foarte "demanding" din punct de vedere al condusului pe serpentine. Pe drum mai vizitam niste orase mai mici insa, asa cum faceam referire si la Portugalia, foarte surprinzatoare din prisma peisajelor: Arcos de la Frontera, Grazalema.Cand am planuit "casuta din munti" ca si diversificare, nu ne-am gandit ca va fi "atat de in munti", pensiunea respectiva fiind singura in mijlocul unei vai si la kilometrii de drumul principal. "El Horcado" a fost cu toate aceste unul din locurile din Spania unde am avut parte de o cina buna si unul din cele mai bune servicii din partea personalului. Dupa ce lasam casutele jos in vale a doua zi dimineata si ajungem din nou la drumul principal, facem o oprire in Ronda - un orasel plin de turisti nemti/francezi si care se termina subit(orasul, nu turistii nemti) intro parte a sa.Lasand Ronda in urma ne indreptam, parcurcand niste serpentine care parca au fost puse acolo tocmai pentru a ma invata pe mine sa conduc mai bine - spre coasta mediterana: Estepona, Linea si apoi Gibraltar. Datorita faptului ca Gibraltar apartine de Marea Britanie, indicatoarele cu insemne spre Gibraltar lipsesc cu desavarsire, iar drumurile din Linea, ultimul oras spaniol inainte de Gibraltar, ar pali in fata celor din Romania. Toate astea deoarece spanioli nu au un mare interes sa promoveze turismul intrun loc care nu le apartine. Gibraltar e un mix de meditereanism si britanic care nu mi se pare ca se potrivesc sau macar ca se completeaza. Oricum a meritat vazut pentru "view-ul" cu Marea Meditereana, Africa in ceata, Oceanul Atlantic si maimutele de pe stanca (care vin sa intareasca acel mix total "unappropriate" de care ziceam).De aici o luam in nord pe autostrada facuta paralel cu Mediterana pentru a innopta in Malaga si a cauta cel mai greu hotel de gasit desi ne inarmasem serios cu Google Maps. Ziua de dupa Malaga e alocata plajei din Torre del Mar si apoi Nerja, parasind apoi Marea Mediterana inspre Granada, ultimul oras pe care planuim sa il vedem in Andaluzia. Granada ni s-a parut poate si cel mai frumos, viu si "livable" din intreaga Andaluzie.Plin de studenti, viata si cafenele/restaurante dragute.Singura parte neplacuta e ca nu am urmat sfatul unui sofer de tir pe care l-am cunoscut pe faleza din Cadiz, si nu am rezervat bilet pentru intrarea in Alhambra. Astfel ca cel mai faimos monument din Granada – palat si fortareata pe vremea conducerii musulmane din secolul 14 - are portile inchise pentru noi datorita suprapopularii cu turisti. Cafeaua bauta “vizavi” de Alhambra, cu muntii Sierra Nevada in stanga si cu castelul in fata ne fac sa credem ca oricum nu era “nu stiu-ce”inauntru (stiti vorba aia cu strugurii de sus sunt acrii…).Granada e un oras frumos si completeaza pe deplin calatoria noastra.Parcurcand 1440 km cu masina, devenim experti in orientare (bine, noi si GPSul), astfel ca hotelul din Sevilla unde ne intoarcem pentru a lasa masina e foarte usor de gasit. Din Sevilla zburam in Barcelona pentru a termina calatoria noastra in peninsula Iberica cu inca o vizita in Catalunia.

And here you are hurried,
And here you are gone;
And here is the love,
That it’s all built upon.

Aceste versuri dintro melodie a lui Leonard Cohen, mi se par ca reflecta cum am vazut eu Barcelona de data aceasta. Un oras foarte viu, care mi se pare mai frumos decat Parisul, un loc „grabit”, in care sunt oameni din toate partile lumii, si care prin ritmul si „viata” sa arata dragoste.
Tanjind dupa acele 3-4 zile de postconcediu, plecam din Barcelona si ma gandesc la partea din vestul Europei unde am fost si la toate locurile unde am fost dusi – cum spune melodia lui R.E.M..
Se spune ca ceea ce te uimeste, te uimeste o data, iar ceea ce e admirabil, e mereu admirabil. Barcelona e prin perspectiva aceasta un oras admirabil. La fel si intregul vest pe care am incercat sa il cucerim in doua saptamani...

U2 - 360 Tour (Paris)

2009-07-22T17:52:00.005+03:00

Cred ca aveam 16 sau 18 ani cand am inceput sa fiu fan U2 si sa o vad ca trupa cea mai mare care a fost vreodata, iar pe Bono ca pe un „prieten” ale carui „sfaturi” din cantece incercam sa le urmez.
In Alaska timp de 4 luni mergand in fiecare zi pe bicicleta la serviciu, ii ascultam pedaland prin ploaie si vedeam lumea in verde si albastru - cum zice un cantec de-al lor - chiar daca afara era totul vested din cauza frigului...
E interesant cum imi raman in minte unele versuri create de ei, precum: „...Every men needs a women like a fish needs a bicycle…” , “Love is not an easy thing/ The only baggage you can bring/Is all that you can't leave behind” sau “Your wheels are turning but you’re upside down” si alte zeci pe care le am in minte...I know a girl, who’s like a sea... I watch her changing…every day for me...She said infinity’s a great place to start...Time is irrelevant...is not linear...You're on the road/ But you've got no destination/ you’re in the mud/ in the maze of her imagination…I was born…I was born to be with you...I didn’t have a choice...It’s not if I believe in love...but if love believes in me...Only love can leave such a mark...Only love can heal such a scar... Magnificient...You love this town/ Even if that doesn't ring true/ You've been all over/ And it's been all over you…Teach me now...I know I am not a hopeless case...See the world in green and blue...See (U2) right in front of you...It was a beautiful day...
Beautiful day...

Paris

2009-07-22T17:08:00.015+03:00

Istanbul

2009-05-05T00:34:00.031+03:00

Daca asemanam viata cu un joc de ruleta, mi-e cu neputinta sa ma invart printre mese si sa mizez putin, cu ţârâita, ca sa nu risc. Nu, eu mizam de fiecare data tot ce aveam in buzunar. Si ce jalnici mi se pareau cei care isi dramuiau pasiunile, ca nu cumva sa se trezeasca saraci. Nu-m placea sa traiesc din maruntis, aveam alte idei si alt sange in arterele mele decat ei. Voiam sa risc totul pe un numar castigator. Si, ca sa fiu pe deplin sincer, la inceput eram chiar convins ca voi castiga. Riscul meu nu era decat pe jumatate risc. Doream sa fiu admirat doar pentru nepasarea cu care azvarleam totul pe masa si asteptam apoi calm sa se invarta discul ruletei. Abia cand acesta se oprea si vedeam ca m-am inselat, ramaneam descumpanit. Cum se intamplase? Nu-mi explicam. „Trebuie sa fie o greseala", imi ziceam atunci.Si iarasi o luam de la capat, banuind ca unii murmurau, poate in spatele meu: „asta are nervi de otel” sau „e nebun”...Mai tarziu lucrurile s-au schimbat. Nu mai aveam insolenta jucatorului sigur de el, ci mizam strangand pumnii, in vreme ce, in loc de murmure admirative, banuiam rasete inabusite. Acum imi trebuia toata inversunarea de care eram in stare ca s-o iau de la capat. Fiecare pasiune ma saracea cu totul, ma aducea in pragul falimentului si imi trebuia timp ca sa-mi revin. Dar echilibrul nu-mi pria. Curand, ardeam si speram iarasi...
"Viata pe un peron" - Octavian Paler

Au trecut 30 e zile de cand am fost in Istanbul, si inca nu am avut timp sa ma uit bine la pozele de atunci si sa le selectez. E 11 seara si sunt intrun hotel din Copenhaga. Aseara pentru a nu stiu cata oara am desfacut bagajele, doar pentru a le face din nou pentru azi dimineata. Nu...nu ma plang... Cred ca m-as plange mult mai mult daca nu ar fi aceste bagaje. Daca nu ar fi OTP,PRG, VIE, AMS, IST, CPH, WAW, BUD si alte simboluri de 3 litere asociate aeroporturilor prin care am trecut in luna aprilie.
Dar postarea asta pe care ma straduiesc sa o pun de 30 de zile, este chiar despre una din aceste simboluri de 3 litere: IST.
Aeroportul Ataturk pare sa fie undeva ca un portavion, incat apropindu-ne de aterizare, nu se vede niciun petec de pamant. Doar apa.
Mi se pare un oras care ar putea sa fie romanesc...mi se pare un oras care ar putea sa fie marocan...mi se pare un oras care are putin din multe locuri in care am fost. Imi aduc aminte de Portugalia, discutand cu Burcu, o prietena turcoaica care era surpinsa ca in limba romana statul cu picioarele încrucisate sub corp se cheama „stat turceste”...Imi aduc aminte de harta Turciei pe care mi-a desenat-o pe o bucatica de hartie si mi-a zis ca dintre toti vecinii Turciei, singurul pasnic din punctul lor de vedere e Marea Neagra. In ultimele zile nu am mai avut timp sa ma gandesc la toate astea si la alte lucruri „mici”...la poze din Istanbul, Portugalia sau planuri de viitor. Nu am avut timp si am redus orasele din jur la ...un indicativ de trei litere.
Am sa inchei, cu un alt pasaj din cartea pe care o citesc si pe care nu am deschis-o....exact...tot de 30 de zile...
Destul de des, omul e un fel de romancier ratat al propriei sale vieti. Povesteste lucruri pe care nu le-a trait decat in inchipuire si, uneori, imaginatia se cocoata in locul soartei...Irealitatea creaza o realitate de care trebuie sa tinem seama.

In mintea mea, orasele au mai mult de 3 litere doar ca nu am timp sa le spun pe toate, asa ca IST inseamna si Basilica Cistern (un sistem antic de irigare mentinut astazi ca si muzeu intro lumina rosie), inseamna si pisici ce imi aduc aminte de asemanarea cu Maroc...IST e si partea saraca a orasului in care ne-am ratacit...IST e si Marea Marmara, Palatul Topkapi, Moscheea Albastra, Aya Sofia sau Turnul Galata. Inseamna si Bosforul, si Asia-Europa in acelasi oras...E si fotbal si carne de miel multa...IST e tot ce nu am vazut din acest oras...

Portugalia: Amintiri scanate

2009-03-10T10:16:00.025+02:00

Pentru ca in luna martie nu am sa calatoresc prea mult, m-am gandit saptamana trecuta sa o fac in gand, scanand unele dintre fotografiile "on paper" facute in urma cu cativa ani in Portugalia.Ador fotografia asta din Coimbra Porto: Ponte Don Luis Prima strada din Portugalia: intre castelul din Guimaraes si bisericaFadoPorto: RibeiraCasa langa primaria din BarcelosStadionul Boavista1000 de ani de GuimaraesQueima das Fitas in CoimbraAzulejosVia Latina - Universitatea din CoimbraSpitalul din Vila do Conde"Portugal, this is Spain. Spain, this is Portugal"Porto: Palacio de CristalPorto: Igreja das CarmelitasTeatru de strada "Portugalia piticilor"Porto: Rotunda da BoavistaPorto: RibeiraMonte Sao Felix in Povoa de VarzimLisabona: Torre de Belem

Sinaia

2009-02-19T09:28:00.003+02:00

Lucrez la un vis, asa cum spune un cantec al lui Bruce Springsteen.
Se spune ca niciodata ceva important nu a fost realizat fara entuziasm, insa de multe ori majoritatea dintre noi pierdem acel entuziasm atunci cand devenim adulti si cu el raman doar copiii. Lucrez la un vis pentru care am nevoie de acel entuziasm...Visul este sa vad doar lucruri frumoase in Romania. Un prim pas care m-a facut sa incep sa lucrez la acel vis a fost Sinaia. Nu ma asteptam sa fie asa frumos, sa vad soarele cum apare doar intro parte a vaii, sa vad ceata de la 2000m si lumina soarelui spre care trebuie sa schiez in jos pana la 1820m pentru a iesi din ceata. Cu muzica de la casti in urechi mi se pare, coborand din ceata, ca schiul este ca si dansul, iar cristianele sunt precum miscarile facute pe ritmul muzicii pe care o aud in casti. Ma simt liber sa lucrez...Ma simt liber sa traiesc.
Daca trec cu vederea cladirile vesnic in constructie din Romania, cainii vagabonzi (sau care arata cel putin ca si cum nu ar avea un stapan) care sunt si pe partie la sosire...Daca trec cu vederea aspectul wc-urilor sau faptul ca, asteptand telecabina, multi fumeaza din plin intrun spatiu inchis...Daca ignor faptul ca o parte din angajatii care stau la telecabina sau telescaun sunt semialcoolici...Daca trec cu vederea toate aceste diferente fata de o tara civilizata...atunci da – pot sa lucrez la acel vis si sa vad cerul innorat din care iese soarele care lumineaza intreaga vale spre care cobor; pot sa dansez in timp ce schiez...pot sa visez in timp ce dansez si schiez...pot sa lucrez in timp ce visez ca dansez, schiind...
Uneori, multi dintre noi ne aflam la 2000m in ceata si trebuie sa coboram la 1820m pentru a vedea soarele care lumineaza puternic doar o parte a vaii. Cea in care noi dansam.

29 ianuarie 2009, Intro zi de joi

2009-02-04T10:44:00.007+02:00

Ma trezesc si ma intreb in ce tara ma aflu. Asta si din cauza somnului de doar 3 ore avut si ochilor care inca nu se deschid decat pe jumatate. Dupa cateva minute imi dau seama ca e vorba de Helsinki si apuc sa imi iau micul dejun inainte de a lua avionul. E 8:35 AM si avionul decoleaza din Finlanda. Datorita diferentei de fus orar, ajung in Stockholm tot la 8:35. La pranz, in ultimele ore de serviciu aici in Stockholm, iau pentru ultima data aceeasi masa tipica de joi in Suedia: supa de mazare si clatite cu gem si frisca. O sa imi lipseasca aceasta „Peas soup & pancake day”. Un „gand” auzit recent - de fapt un proverb african, spune: „Cand te rogi, misca-ti picioarele”. Adica trebuie sa facem si demersuri nu doar sa le asteptam ca ele sa vina de sus pentru a raspunde acelor rugaciuni. Dupa masa, zborul meu spre Munchen face ca Stockholm sa ramana undeva in urma mea...in vis.

It was just another night
With a sunset
And a moonrise not so far behind
To give us just enough light
To lay down underneath the stars
Listen to papas translations
Of the stories across the sky
We drew our own constellations

Ajung in Munchen si avand putin timp, apuc totusi sa mananc ceva ce poate fi considerat „cina” si apoi sa ma pregatesc pentru ultimul zbor de azi „across the sky”. Ma uit la ceas inainte de a decola. Pentru a treia oara in ziua de azi ceasul arata 8:35...De data asta PM. Adorm in drum spre Bucuresti.

I can't give you everything you want
But I could give you what you thought you need.
A map to keep beneath your seat, you've been to me in time I'll get you there.
I fold it up so we don't find our way back soon, nobody knows we're here.
We can park the van and walk to town
Find the cheapest bottle of wine that we could find
And talk about the road behind how getting lost is not a waste of time.
The water moor will take us home in the moment we will sing as the forest sleeps.
Well it's all .. for the sake of arriving with you

Ajuns „acasa” in Bucuresti, nu ma gandesc decat sa dorm...sa dorm...Inca ma gandesc la clatite cu frisca si gem, diferente de fus orar, cele 4 tari prin care am trecut astazi, „timing” si constelatii. In timp ce adorm nu apuc sa ma rog, cum spunea proverbul african amintit mai sus. Cu toate acestea...picioarele mele inca se misca...Ma trezesc...E vineri...Ma uit la ceas...E 8:35...

Salen

2009-01-27T23:47:00.016+02:00

Suedia nu are muntii asa de inalti precum Austria sau Franta, insa calitatea conditiilor de ski oferite sunt cel putin la fel. Trenul meu spre ski, plecat din Stockholm, trece prin Uppsala...Borlange... Malung. Trece si prin Sala – asa imi dau seama cum s-ar „traduce” Uppsala (locul uneia din cele mai vechi universitati din Europa si prima din Scandinavia): „Sala de Sus”. De fapt, in esenta, suedezii sunt si ei ca si romanii. Si ei au Sala de Sus si Sala de Jos...si ei au un muzeu al satului (Skansen, in Stockholm) ... si ei beau vin fiert iarna...si ei au pozele vechi ale bunicilor pe perete la tara ca si la noi. Doar ca undeva...undeva ei au zis „noi facem altfel”. Si de acolo... la noi a ramas doar poza de pe perete a bunicilor...
Spuneam „in esenta”, dar cred ca tocmai esenta asta face diferenta...Si nu...diferenta asta de care zic eu nu tine de bani...nu tine de faptul ca ei sunt una din cele mai bogate tari din UE si noi cea mai saraca...Tine de oameni. De ceea ce sunt si de ceea ce vor sa faca. Un exemplu: Taximetristul pe care il iau ca sa ma duca la cabana unde am cazarea, nu stie unde e exact locatia si in timp ce o cauta si eu incerc sa vad daca cheia primita sa potriveste la vreo 4-5 usi, a oprit aparatul de taxat. Timp de vreo 10 minute am cautat-o fara macar ca taximetristul sa se enerveze...sau sa taxeze.
Prize in tren la clasa a doua la fiecare bancheta...afisaj electronic in fiecare halta de tren de 4 metri patrati...sunt poate cateva diferente care tin si de bani...insa cred ca si de oameni.
Si se mai spune despre Romania ca are latinitatea ei, si scandinavii ar fi niste oameni mai reci...

In piesa vazuta acum o saptamana la Teatrul Act din Bucuresti, personajul interpretat de Marcel Iures, spune: „Cel mai rau despre un om e sa se spuna ca este bun. Se zice: 'Ce stii despre X?...Aaa...E un om bun'”.
Cred ca sunt prea multi oameni buni in latinatatea asta de care ziceam.
In drum spre Salen – a doua statiune suedeza de ski dupa Are – vad cai si ponei care se plimba intro pustietate alba...case din lemn vopsite in galben...casa din lemn vopsite in rosu. Habar nu am de ce vopsesc suedezii casele la tara doar in galben si rosu. Poate e din acelasi motiv ca si cel al steagului Christianiei (zona independenta din Copenhaga, construita pe spatiul unei foste baze militare, al carei steag e rosu cu trei buline galbene). Intrebat care e semnificatia culorilor de pe steag, la fondarea Christianiei, unul dintre lideri a spus ca o data instalati in fosta baza militara, vopselele lasate de soldati in urma erau cele mai multe vopsele rosii si galbene...Asta era „semnificatia”.
Dintre cei patru munti principali (Hundfjallet, Tandalen, Lindvallen si Hogfjallet) pe care Salen ii are, am apucat sa merg in weekend la primii doi. Acesti 4 munti au impreuna 160 partii si 100 „lift-uri” (Mai multe informatii despre ski in Scandinavia, se pot gasi pe http://www.skistar.com/ ).
Cum spuneam la inceput, muntii nu sunt foare mari (sub 900 de metri in Salen si putin peste 1200m in Are), insa modul cum sunt organizate fac ca in Are sa se fi tinut deja Cupa Mondiala de ski in urma cu cativa ani, iar in Salen sa aibe loc Cupa Mondiala de speed-ski in martie anul acesta.

O data intors din Portugalia acum mai bine de 2 ani, si dandu-mi seama ca nu am sa ma mai intorc acolo, tot ascultam o melodia a lui Dido, „Sand in my shoes”, si ma gandeam la Portugalia, plimbarile la ocean si la faptul ca, asa cum zicea cantecul, eu inca mai aveam nisip in papuci si o sa ramana acolo mereu. Astazi, plecand din Suedia, simt ca pe langa nisip, acum o sa am si zapada „in my shoes”...Si nu are sa se topeasca vreodata...
Ajuns in Suedia prima data acum mai bine de un an si jumatate, in weekendul trecut a venit momentul sa imi iau ramas bun de la tara asta. Am facut-o in weekend pentru ca nu o sa am timp sa imi iau ramas bun saptamana aceasta. Mi-am luat ramas bun stand intro cabana vopsita in rosu pe din afara, aflata la 8 km de granita cu Norvegia, intro pustietate alba si privind poza unei bunici pe perete...

Poiana Stampei şi Piatra Fântânele

2009-01-12T01:51:00.009+02:00

O zi de sarbatoare...De dimineata cand vezi soarele rasarind pe sub acoperis si printre brazi...O zi de sarbatoare cu ţurţuri uriasi...O zi de sarbatoare cu un gard rasturnat in directia muntelui care se ridica in fata...O zi de sarbatoare cu fulgi ce stralucesc precum bucati de sticla...O zi de sarbatoare cu un trifoi cu patru foi...O zi de sarbatoare petrecuta impreuna cu cei dragi...O zi de sarbatoare catarandu-ne ca sa ajungem mai sus...O zi de sarbatoare care se aproprie de sfarsit...O seara la gura focului gandindu-ne la...o alta zi de sarbatoare...

Valea Vinului

2009-01-06T19:39:00.015+02:00

Doar multi ani mai tarziu, cand bunicul murise, iar eu devenisem adult, mi-am dat seama, in sfarsit, ca si bunica mea crezuse in vise. Altminteri nu ar fi avut niciun motiv sa imi spuna intro seara, pe cand stateam amandoi in usa casutei de tara in care acum traia singura, cu ochii atintiti la cerul instelat: "Lumea e asa de frumoasa si e asa de pacat ca trebuie sa mor”.
Jose Saramago
(fragment din discursul de receptie a Premiului Nobel pentru Literatura, 1998)

Cu totii avem vise...fie ca avem 5 ani si jumatate sau 65 de ani...Cu totii visam la:
o casa simpla inconjurata de zapada dar plina de caldura, la care sa ajungem acasa...un brad impodobit de Craciun...o biserica unde sa ne simtim doar simplii oameni...o ulita unde sa mergem cu totii la sanius...un moment in care simtim ca cineva ne priveste de sus si ne face sa zambim...un pod pe care trebuie sa il trecem pentru a fi fericiti...un loc in care sa simtim ca suntem singuri in liniste departe de stresul civilizatiei...un drum pe care trebuie il urcam...o zapada care chiar este de „o palma” atunci cand se spune ca „omatul este de o palma”...cativa oameni dragi cu care sa visam impreuna la toate astea...un drum pe care trebuie sa il coboram uneori si sa lasam unele lucruri in urma...o casa a bunicilor la tara de la care sa putem visa cu totii intro seara, cu ochii atintiti la cerul instelat ...ca lumea e asa de frumoasa...

Date statistice pentru anul 2008

2008-12-08T21:13:00.003+02:00

You won’t descover new land, unless you are willing to loose sight of the coast for a very long time – Andre Gide

Dupa modelul marilor companii care raporteaza rezultatele financiare pentru anul incheiat, si eu sunt astazi gata sa raportez rezultatele „nefinanciare” pentru 2008.
Cand eram prin facultate, visam ca o sa am job-ul ideal - nu la „top floor-ul” unei banci imbracat in costum negru si cravata, ci ca angajat al Directiei Judetene de Statistica Cluj. Stiu ca, realist fiind, ar fi fost poate un job de rahat, prost platit, birocratic si la sfarsitul caruia m-as fi injurat pentru visul avut. Insa imi placea sa visez...Imi place...
Ajuns director al Directiei Judetene de Statistica ma vedeam in acelasi costum negru cu cravata ca si tipul din „top floor-ul” bancii insa intreg orasul ar fi depins vital de cifrele pe care doar eu le-as fi putut furniza. Un 34,23% de importanta caruia ar fi depins multe lucruri sau oameni. Ma visam...
In realitate la examenul de statistica din facultate nu am fost prea bun si l-as fi picat fara „putin noroc” (merci Remus).
Si cand eram mai mic imi placea statistica...acei 34,23% pe care ii stim ca si rezultat al unei analize...si nu analiza statistica in sine care ducea la acei 34,23%. Astfel, in toiul verii ma gandeam ca mai sunt doar 172 de zile pana la sfarsitul anului. E mult? E putin? Domnul in costum negru, ce spuneti...?
Revenind la datele "nefinanciare" pe care trebuie sa le raportez pentru 2008 trebuie sa spun ca a fost un an bun. Un an in care am vazut mai putine filme, dar am citit mai multe carti. Un an in care am vazut 11 tari si 2 mari (asta cu marile era mai mult pentru rima, insa acum zise, ele-marile sunt Marea Baltica si Marea Nordului, plus un ocean – Atlantic). Un an in care am fost in aceste 11 tari: Romania, Suedia, Austria, Maroc, Spania, Finlanda, Estonia, Germania, Norvegia, Cehia si Danemarca, dar i-am vazut mai putin pe cei dragi. Un an in care am ascultat mai multa muzica la IPod, insa mai putine povesti ale prietenilor. Un an in care mi-am facut noi prieteni si am racit involuntar relatiile cu altii.
A fost un an in care m-am urcat in 161 de avioane. Un an in care am pedalat pe bicicleta in muntii Atlas din Maroc, in Helsinki, Stockholm si Copenhaga. Un an in care am ajuns cu vaporul in Tallinn...cu trenul in Copenhaga...cu avionul in Oslo sau Barcelona...cu camila in Sahara...cu...drag la Nasaud si Cluj de Paste. Un an in care am schiat pentru prima oara in viata. Un an in care am fost in Africa si Laponia. Un an in care au inceput sa imi placa mult Saramago si Hemingway. Un an in care i-am vazut live pe R.E.M. si primul Dinamo-Steaua. Un an in care am ras mai mult decat in cel anterior. Un an in care am cu 25% mai mult din viitorul apartament (numit „casa” de mine), insa mai multe rate de platit la banci...
Citind toate scrise pana acum, cred ca la sfarsitul anului 2008 pot sa raportez zambet. Da...Zambet...
Asadar, Directia Judeteana de Statistica Stockholm publica la miezul noptii, dintro camera de hotel, datele statistice pentru anul 2008. Aceste date releva, comparativ cu anul anterior, un zambet in crestere. In crestere cu 34,23%...

Pe „running belt” inainte

2008-12-03T00:13:00.010+02:00

Oare cum se antreneaza Mos Craciun pentru zilele grele care il asteapta? O reclama vazuta in Stockholm, il arata fugind cu barba-i alba, cu hainele-i rosii umede de transpiratie, pe o „running belt”.
La oboseala pe care o am acum in mine, habar nu am cum se zice „running belt” in limba romana. Google Translator zice ca inseamna „ruleaza centura”...
Revenind la Mos Craciunul din reclama, acesta „ruleaza centura”...un alt tip ii arunca lopeti de zapada drept in fata...altul ii pune un ventilator din profil, tocmai pentru a creea conditiile pe care mosul va trebui sa le infrunte curand: zapada si vant. Mosul insa „ruleza centura” cu sacul cu cadouri in spinare...
Acum o ora, inainte sa vad reclama, am alergat si eu. Parca si mie imi arunca cineva lopeti de zapada..parca si mie imi tinea cineva ventilatorul in fata...Alergam...Acum, la sfarsit, am gasit cum se spune „running belt” in romana: „banda de alergare”. Era prea simplu ca sa ma gandesc...Alergam...

Window sky

Blue-white sky

Sunny sky

Dark sky

Pink sky

Snowing sky

Strada mea

2008-11-28T09:52:00.003+02:00

„Let your thoughts roam free...”
De cele mai multe ori cand zbor, incerc sa imi tin mintea ocupata daca nu pot sa adorm...chiar cu riscul de a ma gandi la lucruri neinsemnate, cum ar fi daca reusesc sa imi aduc aminte toate ciocolatile pe care Lufthansa le schimba in fiecare prima zi a lunii. Cand schimba revista –pentru ca este o noua luna – schimba si ciocolata.
E un mod de relaxare foarte util sa ma gandesc la „lucruri mici” din jurul meu. Ultima data ma gandeam pe cate strazi am stat pana acum in viata. Intro ordine deloc aleatoare - , fara a pune la socoteala „adresele de vacanta”, ci doar locurile unde am „trait” macar o saptamana...doar locurile unde am primit macar o scrisoare (fie ea si factura de telefon sau doar un card de membru)...doar locurile unde, daca cineva m-ar fi sunat seara dupa o zi grea si m-ar fi intrebat: „Ce faci?”...i-as fi raspuns: „Bine, am ajuns acasa”...- cum spuneam, intro ordine deloc aleatoare am stat pe:
• George Cosbuc nr. 73
• Dimitrie Onciul nr. (l-am uitat)
• Garbau nr. 8
• Garii nr. 4
• 700 Fairbanks St
• 3401 Lathrop St
• Hasdeu 45
• 5 Rue de Palanka
• Buftea nr. 8
• Porumbeilor nr. 20 (asta mi-e si rusine sa ii zic numele)
• Tulcea nr. 8 (iar nr. 8)
• Avenida General Humberto Delgado 149
• Nicolae Oncescu nr. 9
• 16 Secretariat Road
• Oborul Nou Nr. 13
• Vidangsvagen 9
• Vasagatan 42
• Drottninggatan 77
• St. Eriksgatan 119
• Enskedevagen 131
• Gustavslundsvagen 153
• Sulhasenkuja 3
• Intrarea Dr.Felix nr. 2
• Humlegardsgatan 23
• Brunkebergstorg 9

In mintea mea - care zboara liber o data cu avionul prin aceste lucruri neinsemnate – aceste strazi exista toate in acelasi oras. Orasul in care am stat eu...
Intro luna de acum ma voi muta din nou...pe o alta strada. Sper ca, pana autobuzul din acest oras va opri si voi ajunge pe STRADA MEA, sa nu mai schimb prea multe adrese. Una - maxim doua ar fi acceptabil. Sper ca autobuzul sa nu opreasca mai mult de doua ori pana atunci...pana va ajunge pe strada mea.
Niciuna din adresele de mai sus nu mai sunt valabile acum. Asa ca, daca voi primi vreo scrisoare la una dintre ele, voi raspunde din autobuz...