Cluj

Cred ca am inceput sa am o personalitate proprie abia din Facultate. Cum ziceam, cei 18 primi ani erau mai mult vise ca ar putea fi bine. Primii prieteni buni, primele discutii serioase, primele iubiri adevarate...sunt aici pentru mine.
Cand am inceput sa cred ca "va fi bine", cineva a plecat de langa mine...Disperare, rugaminti ca daca nu se intampla, am sa...si tacerea de dupa... Mi-am promis, dupa ce am trecut de acest gol...ca atunci cand mi se va intampla din nou voi reactiona altfel. E enorm mai greu sa te refaci singur, sa nu comunici cu cineva...sa nu asculti muzica...sa porti negru...sa pleci acasa joi si sa te intorci in Cluj luni dimineata...sa intri si tu in durere...si sa te tot intrebi "de ce?..." Prima discutie despre moartea tatalui meu am avut-o dupa 3 ani!...Trebuia reactionat altfel...Un an din viata mea, in care nu am facut nimic altceva...Optimistul din mine zice "Bine ca a fost doar un an....".
Aici am si prietenii adevarati...3-4 cati sunt, au fost langa mine, inainte sa ii strig...Insa trebuie comunicare in orice relatie...Iubire, dragoste, prietenie...distanta (desi nu cred ca e decat un test aceasta distanta) le strica pe toate.