Istanbul

Daca asemanam viata cu un joc de ruleta, mi-e cu neputinta sa ma invart printre mese si sa mizez putin, cu ţârâita, ca sa nu risc. Nu, eu mizam de fiecare data tot ce aveam in buzunar. Si ce jalnici mi se pareau cei care isi dramuiau pasiunile, ca nu cumva sa se trezeasca saraci. Nu-m placea sa traiesc din maruntis, aveam alte idei si alt sange in arterele mele decat ei. Voiam sa risc totul pe un numar castigator. Si, ca sa fiu pe deplin sincer, la inceput eram chiar convins ca voi castiga. Riscul meu nu era decat pe jumatate risc. Doream sa fiu admirat doar pentru nepasarea cu care azvarleam totul pe masa si asteptam apoi calm sa se invarta discul ruletei. Abia cand acesta se oprea si vedeam ca m-am inselat, ramaneam descumpanit. Cum se intamplase? Nu-mi explicam. „Trebuie sa fie o greseala", imi ziceam atunci.Si iarasi o luam de la capat, banuind ca unii murmurau, poate in spatele meu: „asta are nervi de otel” sau „e nebun”...Mai tarziu lucrurile s-au schimbat. Nu mai aveam insolenta jucatorului sigur de el, ci mizam strangand pumnii, in vreme ce, in loc de murmure admirative, banuiam rasete inabusite. Acum imi trebuia toata inversunarea de care eram in stare ca s-o iau de la capat. Fiecare pasiune ma saracea cu totul, ma aducea in pragul falimentului si imi trebuia timp ca sa-mi revin. Dar echilibrul nu-mi pria. Curand, ardeam si speram iarasi...
"Viata pe un peron" - Octavian Paler

Au trecut 30 e zile de cand am fost in Istanbul, si inca nu am avut timp sa ma uit bine la pozele de atunci si sa le selectez. E 11 seara si sunt intrun hotel din Copenhaga. Aseara pentru a nu stiu cata oara am desfacut bagajele, doar pentru a le face din nou pentru azi dimineata. Nu...nu ma plang... Cred ca m-as plange mult mai mult daca nu ar fi aceste bagaje. Daca nu ar fi OTP,PRG, VIE, AMS, IST, CPH, WAW, BUD si alte simboluri de 3 litere asociate aeroporturilor prin care am trecut in luna aprilie.
Dar postarea asta pe care ma straduiesc sa o pun de 30 de zile, este chiar despre una din aceste simboluri de 3 litere: IST.
Aeroportul Ataturk pare sa fie undeva ca un portavion, incat apropindu-ne de aterizare, nu se vede niciun petec de pamant. Doar apa.
Mi se pare un oras care ar putea sa fie romanesc...mi se pare un oras care ar putea sa fie marocan...mi se pare un oras care are putin din multe locuri in care am fost. Imi aduc aminte de Portugalia, discutand cu Burcu, o prietena turcoaica care era surpinsa ca in limba romana statul cu picioarele încrucisate sub corp se cheama „stat turceste”...Imi aduc aminte de harta Turciei pe care mi-a desenat-o pe o bucatica de hartie si mi-a zis ca dintre toti vecinii Turciei, singurul pasnic din punctul lor de vedere e Marea Neagra. In ultimele zile nu am mai avut timp sa ma gandesc la toate astea si la alte lucruri „mici”...la poze din Istanbul, Portugalia sau planuri de viitor. Nu am avut timp si am redus orasele din jur la ...un indicativ de trei litere.
Am sa inchei, cu un alt pasaj din cartea pe care o citesc si pe care nu am deschis-o....exact...tot de 30 de zile...
Destul de des, omul e un fel de romancier ratat al propriei sale vieti. Povesteste lucruri pe care nu le-a trait decat in inchipuire si, uneori, imaginatia se cocoata in locul soartei...Irealitatea creaza o realitate de care trebuie sa tinem seama.

In mintea mea, orasele au mai mult de 3 litere doar ca nu am timp sa le spun pe toate, asa ca IST inseamna si Basilica Cistern (un sistem antic de irigare mentinut astazi ca si muzeu intro lumina rosie), inseamna si pisici ce imi aduc aminte de asemanarea cu Maroc...IST e si partea saraca a orasului in care ne-am ratacit...IST e si Marea Marmara, Palatul Topkapi, Moscheea Albastra, Aya Sofia sau Turnul Galata. Inseamna si Bosforul, si Asia-Europa in acelasi oras...E si fotbal si carne de miel multa...IST e tot ce nu am vazut din acest oras...