Un proverb francez spune ca speranta este visul omului treaz. In Romania, cred ca multi oameni viseaza, insa sunt mai putini cei care sunt si „treji”.
Fara nici o remarca bahica legata de „treji”, am fost weekendul trecut la o degustare/vizita la Crama Basilescu. Ne-am gandit sa mergem acolo, dupa ce am savurat de cateva ori Golem Rosu si Roze-ul cramei (care este cel mai bun Roze baut vreodata). Ne-am decis insa, dupa ce am citit putin istoria numelui Basilescu. Nicolae Basilescu a fost decanul Facultatii de Drept din Bucuresti, avand studii la Paris. Este unul din intemeietorii cartierului Bucurestii Noi, fiind la acea vreme, prin domeniul detinut la Urlati, furnizor de vinuri al Restaurantului Capsa. Comunistii au confiscat familiei intreaga avere fortandu-i sa se mute la Mizil. Urmasii familiei au reusit in ultimii ani sa recupereze domeniul detinut in trecut, si incepand cu aprox. anul 2008, Basilescu inseamna din nou un nume in Vinul Romanesc.
Drumul de la Bucuresti spre Urlati ne duce, potrivit Google Maps, pe un pod in fata caruia trebuie sa ne dam jos din masina pentru a verifica daca incapem sa trecem (am aflat ulterior ca acesta nu este nicidecum drumul recomandat de la Bucuresti la Urlati). Inainte de degustare avem timp sa vedem foisorul si conacul Bellu si sa o apucam pe jos, printre vii pe Drumul Vinului, spre Crama Basilescu. Experienta degustarii de la Basilescu este mai placuta si mai „de inima” decat cea pe care am facut-o in urma cu ceva timp in Franta, la Chateauneuf-du-Pape. Asta si prin cunostiintele dobandite, ambianta creata de oenologul Gabriel Lacureanu, vinurile bune si a gandului ca Romania este o tara care de multe ori te surprinde pozitiv in locuri mici si „ascunse”. Noua colectie de vin „Ingerii din Micul Paris” reda pe eticheta cantaretii de la Capsa din perioada interbelica, ajunsi acum ingeri deasupra Bucurestiului.
Hemingway spunea ca vinul este cel mai civilizat lucru din lume. Daca este facut de Crama Basilescu, sunt intru-totul de acord.
