Visand la un "ne-vulcan"

Ma uitam acum printre profilurile autorilor de bloguri care au la “Domenii de interes” cuvantul Vise si am gasit 67 de bloguri. Majoritatea “blogger-ilor” care aveau mentionata varsta, aceasta era de 15, 17, 18...maxim 21 de ani. Nu zic ca oamenii trecuti de 25 de ani nu mai viseaza...insa poate e “cumva” sa il mentioneze ca si domenii de interes...Suna poate prea “childish”...prea naiv
La “studiul de caz”, din cadrul unui training la care am participat in urma cu ceva timp - pe langa o analiza financiara si de strategie a unei companii pe care trebuia sa o “restructuram” in studiul nostru de caz - pentru a ne testa spontaneitatea, trainerii ne-au intrebat despre politica de recuperare/ solutionare in caz de dezastru. Ce am face pentru angajatii “nostri” in acel caz (exemplu: New Orleans). Atunci m-a facut sa ma gandesc doar “...Americanii astia. Doar ei ca si traineri, si ca “headquarter” pentru firma la care lucram atunci, s-ar fi putut gandi la asa ceva”. Auzi acolo “politica in caz de dezastru”...
O data cu eruptia vulcanului islandez, m-am gandit...de fapt care e politica in caz de dezastre: Premierul norvegian is conduce guvernul de pe IPad dintrun lounge din aeroportul din New York, Basescu zboara cu elicopterul pana la Oradea pentru a merge ulterior la inmormantarea presedintelui polonez cu masina, fetele de la Gyor vin cu autocarul 800 km pana la Valcea pentru a juca semifinala Champions Ligue, iar eu sunt blocat in Danemarca pentru weekend sau mai mult. Hmh...se vede clar ca niciunul din persoanele de mai sus nu aveau o “politica in caz de dezastre” care sa acopere toate nevoile. Nu ca am fi putut face ceva daca am fi avut-o, insa ne face sa vedem cat de neputinciosi suntem.
Situatia asta mi se pare luata dintrun film sau dintro carte de Jose Saramago...Blocat intrun oras caruia nu-i spui acasa...Ce am face daca chiar nu s-ar mai putea zbura timp de doi ani (atat cat a durat ultima eruptie a vulcanului islandez). Unii dintre noi, si-ar schimba jobul, altii poate chiar locul in care traiesc, altii ar calatorii si mai mult (poate chiar cu barca, cum sugereaza premierul nostru); altii si-ar petrece vacanta doar in Romania, nemaiputand pleca cu avionul si neavand autostrazi necesare inchirierii de masini; companiile aeriene ar da faliment si o parte din ele s-ar reprofila pe transport naval sau terestru...Pe altii nu i-ar afecta deloc...
M-am uitat in weekend cat mi-ar lua sa ajung cu trenul din Copenhaga in Bucuresti, o distanta care cu avionul o parcurg in 2 ore si ceva, cu trenul mi-ar lua 38 de ore, cu 8-9 schimbari de tren.
Cerul se insenineaza si norul negru dispare de deasupra orasului Copenhaga. Revenim la normal.
Am 28 de ani...si visez...

Plutind lin in Danemarca

Sunt in Zurich intrun Airbus pregatit sa decoleze spre Bucuresti. Pe o pista paralela la 40-50 de metri aterizeaza un alt Airbus, iar la cateva secunde dupa aceea, la o inaltime de doar catva metri deasupra aceleiasi piste, un vultur pluteste lin, fara a avea grija ca se afla intrun loc periculos, exact deasupra pistei de aterizare...pluteste liber.
Am citit un articol interesant pe Hotnews despre ideea de a pleca/a nu pleca din Romania – articol in care autoarea isi amintea momentul, fractiunea de secunda in care a luat acea decizie de a pleca...acea fractiune de secunda in care un vultur pluteste liber deasupra pistei...
Zurich-ul se vede frumos de sus, cu lacuri, multe paduri si parcuri si munti inzapeziti in jur, care ma fac sa visez la schi. La fel de frumos mi se pare ca se vedea si Danemarca de sus si apusul vazut acum cateva zile din avion. Frumoasa e si Copenhaga (daca nu ploua), totusi poate prea friguroasa pentru martie, cu ratuste patinand si alunecand pe gheata impreuna cu alte pasari.
La Centrul danez de design, pe care l-am vizitat in weekendul trecut era o expozitie despre design islandez, impreuna cu o alta expozitie despre libertatea de exprimare si actiune. Din cadrul acesteia din urma erau puse niste leagane la dispozitia vizitatorilor muzeului, iar mesajul care imi placuse mie era: „Nu ne pierdem leganarea pentru ca imbatranim. De fapt, imbatranim pentru ca nu ne leganam...”. Ma leagan in muzeu...
Se spune ca pentru a realiza lucruri marete, nu trebuie doar sa actionam, ci si sa visam...nu doar sa planificam, ci si sa credem...
Eu visez, ma leagan si ma gandesc daca voi scrie peste catva timp care a fost momentul in care m-am hotarat sa plec (sau sa raman) (d)in Romania...Poate a fost momentul in care am vazut un apus de soare deasupra Danemarcei intro vineri seara...poate a fost momentul in care am vazut un vultur plutind liber deasupra pistei...