duminică, 29 august 2010

Despre Delta Dunarii . . . numai de bine

Despre Delta Dunarii invatasem la geografie cand eram la scoala ca e un loc special, mandrie a Romaniei. Dupa weekendul petrecut acolo recent pot sa zic ca e cel mai frumos loc din Romania in care am fost pana acum.
O rezervatie care ne-a adus aminte de Donana – echivalentul deltei noastre in Spania (Andaluzia), insa mult mai speciala prin prisma varietatilor de pasari (stârci, pelicani, egrete, cormorani, lebede) - Delta Dunarii fiind cea mai bine conservata dintre deltele europene si una dintre locatiile-patrimoniu UNESCO din tara noastra (alaturi de satele cu biserici fortificate din Transilvania, manastirea Horezu, bisericile pictate din Moldova, Sighisoara, bisericile din lemn din Maramures si cetatea dacica din Orastie).
Drumul nostru spre delta trece din Constanta prin Babadag si Tulcea, pana ajungem in Murighiol de unde luam o barca care sa ne duca la un hotel plutitor in Uzlina. A doua zi de dimineata ne trezim la ora 5 pentru a vedea rasaritul si sutele de pasari care stau pe lacul Gorgova sau in mlastini sau canale acoperite de stuf. Vedem si sate sarace prin Crisan, Uzlina, Caraorman sau Sfântul Gheorghe, insa toate par a fi parte integrata dintro regiune aparte a României. O zi petrecuta cu obiectivul la indemana gata sa surpinda o pasare care sta sa isi ia zborul de langa un nufar alb ascuns sub o frunza...Dupa ce vedem si locul unde se varsa Dunarea in Marea Neagra la Sf. Gheorghe si ne indreptam spre Sulina, la intoarcere spre casa trecem si prin Enisala a carei cetate medievala, un loc de care nu auzisem inainte, ofera o priveliste frumoasa asupra lacurilor Razim si Babadag.
Am vazut desigur si lucruri care ar putea fi mai bune, promovate mai bine, administarate mai cu folos...am vazut si saracie in sate pescaresti...Nu vreau insa sa descriu in stil romanesc despre delta si sa povestim de gunoaie si hoti in acceasi fraza cu acest minunat loc. Un tip elvetian pe care l-am cunoscut de ceva vreme, imi spusese ca a fost in Delta Dunarii pe parcursul celor 2 saptamani petrecute in Romania, la finalul unui tur de 9 luni in jurul lumii in care a ajuns si in Australia, Noua Zeelanda sau America de Sud. I se paruse si lui delta un loc minunat, insa imi spusese ca mai multi romani il intrebasera de ce a venit in Romania, si nu intelesesara cum un elvetian ar putea gasi ca minunat un loc in care ei traiesc. De accea nu vreau in aceasta postare decat sa zic ce am vazut frumos in delta si sper ca pozele de mai jos reusesc a exprime acest lucru...