O zi cu unul mai putin…

Trebuia sa imi fii dat seama cand l-am pierdut. Nu era prima data, dar era important pentru mine. De acolo, parca toate au inceput sa mearga prost in ziua respectiva. Da, pot spune ca a fost o zi chiar proasta si ca a inceput cand am simtit ca nu mai imi este atat de atasat pe cat il stiam eu ca este. Uneori asa se intampla: astazi simti ca te poti baza, iar intro dimineata simti ca...vrea altceva, ca vrea sa se rupa de tine. Dupa, faptul ca nu imi ieseau setarile la testele pe care la faceam, sau ca aveam meeting cu doi oameni importanti, ca sa discutam un document de 2154 de pagini la care eu nu am scris vreun cuvant...sunt convins ca sunt doar consecinte ale incidentului din cursul diminetii. Seara, e chiar dezastroasa. Plec penultimul dintrun office de vreo cateva sute, poate mii de oameni. Ajung la iesirea principala si...la naiba...Trebuie card ca sa iesi...Tehnologia...Totul e facut sa ne fie cat mai simpla viata de trait, dar ne face lucrurile cele mai simple sa fie atat de complicate. Singur, in fata usii...nimeni la receptie...Imi vad taxiul in fata firmei la 20m, dar nu pot sa ii fac cu mana. Probabil taximetristul nu are nici el card :-). Gata...Am gasit...Cardul de acces tocmai l-am primit azi...Dar nuuuuu...Parca zicea ca trebuie activat la un numar de telefon...Sun de pe mobil: ”Ne pare rau...numarul acesta nu poate fi alocat de pe mobil, va rugam incercati de pe un nr fix”...Inapoi nu ma pot duce la etajul 7 ca...nah...cardul nu e activat...Mai e un coleg sus. Cu toate ca e manager il sun sa coboare, dar evident ca imi intra mesageria lui vocala...Nu pot sa cred...Sunt blocat, in tot labirintul tehnologiei asteia si imi vad taxiul...Imi vad taxiul...si totul e din cauza a cea ce am simtit ca am pierdut dimineata! In jur, nici urma de telefon fix...Ba da, trebuie sa aibe la receptie...Sun la numarul de activare a cardului dar...”Nu vi-l putem activa. Va rugam reveniti maine. E tarziu.”...Stiu si eu ca e tarziu…de aia si sun!!!! In final reusesc sa ii explic sa trimita pe cineva de la o firma de securitate care e in alta parte. Din ditamai cladirea am plecat penultimul. Dupa inca 10 minute apare o agenta de securitate suedeza cu un caine imens, care ma face sa ma intreb daca chiar vreau sa ies din cladire...Ies eu si intra el...Si ea. Injurand, obosit si flamand, iau alt taxi, si ma opresc sa iau primul sandvis din 7Eleven. Sunt prea obosit...vreau doar sa se termine ziua. Cand ajung in hotel si ma uit la sandwish, inainte de a-l deschide, imi zic: “Pun pariu ca e cu peste”...Cand il deschid, mirosul imi confirma...Ok, daca ma culc repede nu mai are ce se intample, nu?
Daca nu l-as fi pierdut in acea dimineata, poate ca as fi avut o zi normala...Promit ca in weekend, am sa il cos la loc si atunci totul are sa fie bine. De fapt, daca ai toti nasturii ce rau poate sa ti se intample? :-)

Melcul care zboara

Ce sanse sunt ca din 4 zboruri in 4 zile, sa stai de 3 ori langa acelasi om, fara sa faci check-in impreuna? E singurul caruia i se pare ciudat cand ma cert cu o suedeza (mai in varsta din pacate) cand, citind, vad o umbra pe cartea pe care o citesc….. Ma uit mai bine… si cand ma intorc, femeia isi pusese piciorul descaltat peste spatarul meu.
Tipul: “don’t worry….Swedish people!..They all live in their own world”
Lunea, dupa ce il vad pe locul de langa mine pentru a 3 a oara, imi zice ca e grec, lucreaza in Stockholm, sotia sa e din Ruse, si zboara la sfarsit de saptamana via Munchen in Bucuresti de unde ia masina pana in Bulgaria….Hmh… Sunt navetisti si mai “umblaretzi”….Ok, sunt tanar inca….Viitorul e in fata….O sa ajungem niste melcishori cu casuta pe troler :-) La ce iti trebuie alta casa? In orice moment poti sa iti platesti facturile din Nasaud, fiind in Stockholm; sa iti primesti salariul din Bucuresti, fiind in Munchen; sa vezi pozele din Maramures, fiind deasupra Austriei; sa dormi in timp ce aterizezi in Frankfurt; sa muncesti cand te trezeste managerul in avion ca sa ii faci in timpul zborului un Excel cu 4 linii si 3 coloane sau sa mentii prietenii fiind in Viena, intre zboruri, pe messager. O melodie care o ascult acum spune :” Is this what life has got to give? Is this the dream I had of you?”…Sper ca melcishorul va gasi un loc unde nu se anunta plecari sau sosiri :-)
Nu de alta, dar daca se apuca sa despacheteze ce are in troler, si il anunta ca se face “last call” pt zborul lui….

Homeless si taximetrist

- Ursäkta me. I er homeless. Can du ge mig något pengar?
- Sorry, but I don’t understand Swedish.
- Ouh….I am sorry. Do you speak English?
- Yes, I do.
- I was saying that I am a homeless and asked you if you can give me some money.
E imbracat in blugi albastri curati si pantofi, iar engleza lui e poate mai buna decat a mea. Ciudat approach de a cere bani. Si in acest detaliu se vad anii care ne separa de viata pe care o visez eu. Homelesii in Stockholm sunt fie asa, fie nebuni care si-au pierdut mintile si care canta pe strada. Imi venea sa il intreb unde ii este pruncul descult sau bunica pensionara ca parca lipsea ceva din imagine.
A doua zi, in taxi: discutie despre accrual, EMX si amortizarea unei obligatiuni purtata de 3 oameni in costum, cu mine al patrulea…..in costum. Taximetristul deschide geamul si uitandu-se spre noi, zice:
- I am sorry for interrupting, but I will yell something on my colleague from the other car.
Cand se va intampla in Romania ca taximetristul sa isi ceara scuze ca te interupe din discutie ca sa strige la vecinul din alt taxi?
In plus, sunt sigur ca nu i-a zis: ”Dorele, da-te ma ca iei vopseaua…” :-)
PS. Primul dialog l-am tradus in suedeza cu “online translator”. Poate, daca as fi homeless in Danemarca as vorbi si suedeza.

“Ză Germăns” din capitală

Cand am hotarat ca imi caut job in Bucuresti, feedbackurile celor care conteaza au fost de la “Hai mah, chiar vrei?”…..la “Daca tu iti doresti asta?!”..sau “Fii tare ca ai nevoie!”. In Transilvania toti zic ca in Bucuresti oamenii sunt mai rai. La fel se zicea si in Porto despre oamenii din Lisabona. Cineva zicea ca daca auzi spunandu-se ceva despre tine (bine sau rau), trebuie sa te uiti inainte CINE a zis...si daca acea persoana nu conteaza pentru tine...inseamna ca nu s-a spus nimic. Dupa jumate de an de cand m-am mutat, nu am avut nici un “soc cultural”, legat de bucuresteni. In schimb am avut cu colegii de munca din Germania. Pana acum profesional, ii vedeam undeva mult mai sus decat romanii. Cred ca adevaratii “mitici” de care eram avertizat inainte sa vin in Bucuresti, sunt de fapt baietii din zona Munchenului, Stuttgartului, Berlinului sau Frankfurtului. De acum stiu ca atunci cand ma avertizeaza cineva legat de un pericol, se va intampla, in situatia imediat urmatoare dupa cea in care ma avertizeaza. E a doua ora cand mi se intampla asa. Cand o sa ma previna cineva sa nu ma urc intrun avion, cu siguranta nu am sa o fac in zborul imediat urmator…..cel de intoarcere.

Sibiu, Cluj, Maramures, Nasaud, Bucuresti – Poza unei fotografii

Fara stress ies ultimii din aeroport. Daca nu as fi trait un an din viata in Portugalia, sigur m-as fi impacientat, sunandu-i……”S-a intamplat ceva? Ce ati patit?”. Asa, trebuie doar sa ma gandesc ca taxiul chemat nu va pleca. Cand ramasesem singurul asteptand…vazandu-i, imi dau seama ca o parte din mine a ramas mereu in Porto. Primii ne-romani care ajung in casa din Nasaud….Isi fac poze cu nucul precum imi faceam eu cu palmierii din Matosinhos…Ajunsi in Maramures, dupa al doilea pahar de horinca, deja se dau batuti: “Florin, chiar trebuie?”… Ce ziceam anterior..uneori lucrurile pe care ni le dorim in viata sunt printre noi, dar trebuie sa calatorim, sa zicem ca vrem altceva, ca vrem sa fim altundeva, cu altcineva, altcumva….pentru ca esenta a ceea ce vrem cu adevarat sa fie in locul de unde am plecat. Zic asta, gandindu-ma la Maramures si la locul unde am stat….uneori imi doresc sa am o viata extrem de simpla si sa traiesc doar printre oameni buni si cu inima deschisa tot timpul….Alteori, cred ca mi-ar fi imposibil. Dar lucrurile cu adevarat importante….sunt acolo.
Dupa complexul de la Manastirea din Barsana si fosta cetate dacica langa care e un cimitir cu cruci parasite si trist de vazut daca e cerul innorat, o nunta intre masini cu numar de inmatriculare italian sau de MM si fete care intrun sat din Maramures saluta pe ulita cu “Bonjour”, ajungem sa ne intrebam in ce punct ne-a adus globalizarea. Dupa o dupamasa in Nasaud unde am ajuns sa fiu ghid si mie sa mi se para interesant orasul auzindu-ma vorbind, ajungem via Cluj, in Sibiu - Capitala culturala si orasul fara gara. Evident ca e prima poza pe care o face David….Asset under construction. In rest multe lucruri, precum biserica de langa gara sau strazile din fata ei, ma fac parca sa fiu pe bicicleta mergand spre Barcelos. De tinut minte e urcusul si vederea din turnul Bisericii Evanghelice, care arata un Sibiu mai mult portughez decat german. Mergand, apoi alergand, cu un picior ajunsi si cu celalalt fugind inca, prindem autocarul spre Bucuresti….Tipic portughez :-)…sau deja e un brand propriu dupa ce am fost la cateva secunde de ratarea zborului de Viena saptamana dinainte. A catea ora ma suna cineva dimineata exact la limita incat sa ma trezeasca, sa alerg si sa ajung cand inca situatia nu e dezastroasa?...cred ca de cel putin 5 ori….da stiu…..cineva acolo sus formeaza prefixul...restul e inspiratie.
Adora Valea Oltului si imi multumesc ca i-am convins sa nu luam trenul…de fapt gara din Sibiu i-a convins sa mearga cu autobuzul. Ultima zi…Bucuresti…ei zic ca arata a capitala Europeana…ca sunt locuri care sunt ca si in Paris sau Lisabona sau care nu le vad in Porto….fac insa si poze la masini….copii…tasnitoare…case…a la India….De fapt asta e Romania acestui Septembrie….Sibiu-capitala europeana foarte draguta, fara gara insa; unul din cele mai mici orase-Nasaudul – linistit si primitor in familia mea, care insa la 9 seara arata ca parasit…fara lumina sau vreun semn, la geamul din fata al caselor, ca acolo traieste cineva….si asta la mai toate casele pana in centru; Clujul, care in acest moment ma face sa imi fie tare dor de el; satele din Maramures cu fete care saluta in franceza in sat, cu biserici care dupa vreo jumate de ora inca ai indoieli daca e ortodoxa sau catolica, cu sculpturi in lemn care costa salariul pe vreo 3 luni ai unui manager din vest, cu trenuri care fac ca WC-ul din ele sa fie unul din primele lucruri la categoria “feedback negativ” dupa o saptamana de Romania; cu Bucuresti cu blocuri comuniste si a carui parti arata a “very European capital”…A carui parti…..Cam asta e Romania….AuC (Asset under construction)…unele parti sunt terminate..altele inca nu pot merge in productie….Cand avem Go Live? :-)

Nicio zi fara sa vezi/auzi/simti ceva frumos....

Nu mai stiu unde am citit ca asta ar trebui sa ne fie "daily task-ul" fiecaruia dintre noi.....Sa nu treaca nici macar o zi! Cand il vad, imi aduc aminte si zambesc pentru ca mi-am indeplinit "indatoririle" din ziua respectiva....Insa sunt zile in care "nu mai apuc" (hahaha)...asa ca inca imi trebuiesc ore suplimentare, desi in jur sunt mereu femei dragute, ceruri fara nor nici macar in coltul lui :-D, oameni buni, lucruri care ma fac sa zambesc catre cineva de sus…..
Nasaud, Bucuresti, Cluj, Nasaud, Barsana (Maramures), Nasaud, Sibiu, Bucuresti, Stockholm via Munchen…..8 zile…fiecare in alt loc fata de ziua precedenta. Uneori parca si calatoriile (unul din lucrurile cele mai bune din viata) devin prea mult de suportat……Dar cand privim in urma….cand vedem o fotografie…..cred ca merita fiecare alergare sfarsita cu un picior in tren si cu unul…….inca fugind. Cred ca unul din “gandurile” care imi plac cel mai mult e din fraza cu care incepe Alchimistul….si care “mais ou menos” zice ca Viata este o calatorie, care te duce prin locuri tot mereu altele….si la sfarsitul acestei calatorii vei ajunge in locul de unde ai plecat, si atunci vei cunoaste acel “loc” pentru prima data…..
Primul meu concediu adevarat…..”Take me where I want to go, teach me things I need to know….” zice Dolores O’Riordan- tipa de la The Cranberries…..Hai sa imi aduc aminte unde am fost dus si cu ce lucruri pe care aveam nevoie sa le invat am ramas ……Am inchis ochii….