München hautnah

Sunt cuvinte care au un adevarat inteles doar intro anumita limba. Imi vine sa râd gândindu-ma la “saudade” si “dor” care exista doar in portugheza, doar in româna. Doar….
Dupa ce am trecut de aproape 20 de ori anul acesta prin aeroporturi din Germania, am ajuns weekendul trecut sa si vad prima data un oras al ei. Frauenkirche se vede din aproape toate partile orasului si ne cheama inauntru datorita frigului de afara. Ciudat, sunt in Suedia de 4 luni aproape, dar pentru prima ninsoare a trebuit sa merg in Munchen. Imi aduc aminte ca la fel se intamplase cand am stat 4 luni in Alaska si prima zapada vazuta a fost in drumul spre casa, la Sinaia.
Cand esti in Grecia, te comporti ca si ei, astfel ca berea alba Hofbräu la micul dejun impreuna cu cafea si cu cârnaţ -Weisswürste si covrig ajung in stomacul meu cam in acelasi timp. Chiar bune…. mai vreau, dar e deja prea târziu pentru micul dejun pentru ca e ora 14, adica deja se mananca jumate de raţă cu cartofi.
Strazi, magazine, universitati, berarii poarta numele de Ludwig sau Maximilian – ultimul din regii din Bavaria. Parlamentul e inconjurat numai de copaci, si stând in faţa lui, iti ofera niste privelisti de tinut minte. Cineva imi zicea odata ca poza perfecta e cea din mintea ta.
Imi place cum se vede cladirea sediului BMW (incluzând si muzeul BMW, inaugurat recent) din OlimpiaPark - unde s-a tinut Olimpiada din 1972 – ce i-a oferit lui Spielberg “the main ideea” sa faca filmul “Munich”. Imi place cum se vede, Hi-tech-ul din sticla si oţel din spatele unor tomberoane si buldozere ce incep sa darâme o parte din bungalourile de langa Olimpia Stadion.
“Hautnah Bavaria” era o reclama de turism a landului, vizibila prin statiile de metrou. Nu stiu de ce, dar imi place acest cuvânt: hautnah - atat de aproape ca si cum ar fi pielea ta. Astfel incât zapada care trebuia sa cada in ziua aia in Munchen, cade pe mine…si pe pielea mea.

Puşca şi cureaua lată

“What is happiness for you David?” e un gand care mi-a ramas din Vanilla Sky. Candva, vorbeam cu un alt David ca fericirea va fi atunci cand pentru ea (ea - Fericirea…sau ea-EA) poti renunta la tot si sa devii Taxi driver. In weekendul trecut, cand Roger a devenit sofer de taxi, parca m-am intors in urma cu 5-6 ani. Dar o intoarcere care iti prieste sa vezi ce e cu adevarat important: taxiul si pasagerul. Sunt versuri pe care nu le stiu dintrun cantec devenit hit la nunta: “Pusca si cureaua lata/ Ce fecior eram odata”. Nu aveam nici pusca si cureaua era chiar ingusta, insa revin, ca un flash-back, toate drumurile in Manastur, povestile de la umbreluta, unde imi zicea ca degeaba caut cel mai bun prieten pentru ca acela sunt eu insumi si cat de bine ma simteam cand imi zicea ca sunt idiot, si cat poti sa razi de un ardelean nervos care zice ca mai bine isi deseneaza poza de diploma decat sa ii dau camera mea foto. I believe this picture must be happiness for you Roger, isn’t it?

Din ce tara suntem?

Miercuri am sarbatorit unificarea Germaniei, in Stockholm. La 8 seara, la birou mai ramaseseram 6 oameni: un polonez, un roman, doi nemti, o finlandeza si un danez - in Suedia. Se aude imnul Germaniei de pe YouTube.
Lumea seamana tot mai mult cu bancurile pe care le auzeam cand eram mic si care incepeau cu:”Erau un american, un rus si un francez...”. Era clar de cand incepea bancul, ca ultimul face ce face si e “shi mai shi” de cat ceilalti doi. Eu si polonezul am baut 2 beri, la fel si nemtii. Danezul insa...Gata, ca nu e banc ;-)
Globalizarea in UE cred ca e cea mai evidenta in Suedia. De 6 secunde am vazut la TV o reclama la PokerStar facuta de campionul aferent. Numele lui…Daniel Negreanu. Suedez. De asemenea, toata emisiunea de Champions League din seara asta, a fost cu Zlatan Ibrahimovic jucatorul cel mai reprezentativ pentru Suedia. Parintii lui impreuna cu cei ai lui Daniel poate au aterizat deodata in Stockholm cand au imigrat, doar veneau ambii din Est.
Maria de la casa de marcat din alimentara de pe strada principala din Stockholm sigur nu ii da un ghiont colegei zicandu-i: “Ai vazut ca tipul nu era suedez?”. Poate nici Maria nu e...Probabil nici colega ei…

Guimaraes, Lamego, Braga, Coimbra, Barcelos, Povoa, Esposende

Azi mi-e dor de Portugalia.
Asa vine uneori. Cand am sa ma intorc (la anul sper) o sa ma simt ca si cum revezi un prieten foarte bun, de la care nu ti-ai luat ramas bun. Azi am inceput sa scriu de dor un e-mail in portugheza. Sunt mii de lucruri de acolo care mi-s in inima. Cum nu zisesem anterior prea multe in blog, azi imi aduc aminte de Guimaraes – “aqui nasceu Portugal” si dimineata ploioasa din varful dealului de unde pleaca “prima strada din Portugalia”- intre castel si biserica. Oare in Romania unde a fost prima strada?
Ma gandesc la Sameiro din Braga, Povoa si Esposende cu prima mea vedere a Oceanului Atlantic. Imi aduc aminte de drumul pana in Regua si apoi in Lamego si vederea straturilor de vita-de-vie pentru vinul de Porto. Trenul merge pe langa raul Douro si e o zi minunata. Radem.
In Coimbra mi-ar fi placut sa invat, cu o zi de mai, plina de studenti, cu concert The Gift si Rui Veloso si cu "Portugalia piticilor". Nu am fost in alte multe locuri in care am vrut sa merg. Mi-e dor de Avenida dos Aliados care la meciul Portugalia-Anglia a fost plina, rosu si verde si striga : “Com uma força que ninguém pode parar, com uma fome que ninguém pode matar”. Asa mi-e dor in seara asta, cu o foame care nu poate fi potolita. Muzica din secunda asta zice “No regrets”, asa ca din foamea asta ma hranesc, nu flamanzesc :-)