R.E.M. în Praga

Poate ai fi ras daca ti-as fi spus...Poate ca ti-ai fi ascuns incruntarea...Poate ai fi reusit sa ma schimbi...Poate m-as fi induplecat. Este ceea ce esti si ...ce ai putea sa fii...Nimeni nu te vede macar incercand... Poate intradevar a trait viata intrun vis... Dar iti jura ca e reala. Mi s-a parut ca te aud razand...Parca te-am vazut incercand...Dar a fost doar un vis...A fost doar un vis… Ma intreb de ce ne-am mai deranjat...Departe de unul, surd la celalalt...
Aveam un gand sa te opresc. Lasa-ma... Aceste mici lucruri sunt ceea ce ne vor ajuta…Traim cu entuziasm si agitatie…Impreuna in miciile noastre vieti… Caci este mult mai usor sa infruntam toate problemele…daca suntem prea departe ca sa le vedem...Excelent concert pe Stadionul Slaviei. "This is Mike, Peter and Michael...This is Prague...This is tonight". La sfarsitul fiecarui cantec Michael Stipe nu spunea decat un "Hey....Thanks a lot", surprins parca de faptul ca lumea e entuziasmata. Am descoperit si un cantec de-al lor pe care nu il stiam si care e cel putin extraordinar in acesta varianta acustica cantata in turneul "Accelerate". Cantecul se cheama "Let me in" si e dedicat lui Kurt Cobain - unul dintre marii fani R.E.M. Iar chitara folosita in acest turneu a fost daruita de Courtney Love celor de la R.E.M.
Nu pot decat sa zic si eu surprins: "Hey Michael...Thanks a lot" pentru concert.

Oslo

I will ride on my bicycle,
I ride thinking of you
As I’m riding on my tricycle,
I rideSunt locuri unde simt ca as sta si o zi intreaga. Nobel Peace Center din Oslo e unul dintre ele. In prima incapere se afla un glob de sticla, in care e pusa o bucata de gheata, care la temperatura si linistea din incapere si prin zgomotul pe care-l fac picaturile atunci cand cad ...te face sa simti la o scara diferita cum pamantul se topeste. Uneori e nevoie se explici ca pentru un copil, pentru a intelege o problema globala.
O buna parte din expozitie e dedicata lui Al Gore si grupului care a luat ultimul Premiu Nobel pentru Pace, singurul care nu se acorda in Stockholm, ci in capitala Norvegiei. Pe podea, cum inaintez, sunt scrise cateva ganduri ale unor oameni care vor sa faca ceva pentru a opri gheata, din acel glob mic de la intrare, sa se topeasca. Unul din aceste ganduri imi place foarte mult :„Pamantul are febra si noi trebuie sa o inlaturam” (Al Gore).Intrun ghid despre Bergen se spune ca o turista ajunsa in acel oras, satula sa vada atata ploaie in continuu timp de cateva zile, intreaba un copil localnic „In acest oras ploua dintotdeauna?”...iar copilul ii raspunse: „Nu pot sa iti spun sigur...Eu am doar 13 ani”...Nu a plouat in Bergen, insa cele doua zile petrecute in Oslo imi creaza impresia ca aici ploua dintotdeauna.
Denumirea de Oslo s-ar traduce prin „tinutul lui Dumnezeu”, iar orasul e cel mai vechi dintre capitalele scandinave. Preturile sunt uneori atat de mari incat nici acum nu vreau sa imi fac un calcul privind cati bani am cheltuit in acele doua zile...Cu siguranta mult mai multi decat in cele doua saptamani din Maroc.
Orasul e frumos, insa cu mult mai multi imigranti decat in Stockholm, spre exemplu, iar seara Oslo Sentralstasjon are in fata oameni care vand marijuana. Mi se pare mult mai nesigur Oslo, din punctul asta, decat Stockholm.Pista de sarituri cu schiurile de la Holmenkollen (la care se poate ajunge cu metroul care urca pana pe dealul respectiv), ma face sa astept cu nerabdare iarna care vine. Nu...nu am sa sar si eu...doar imi pun schiurile in picioare...
Holmenkollen e inca din anul 1892 (Sarituri cu schiuri in secolul 19!!!) si a fost „folosita” si la Lillehammer la Olimpiada din 1994.Cred ca intreaga tara se bazeaza pe o corectitudine care in alta parte a Europei, mai la sud est, nu ar rezista nici macar o zi. In Muzeul Munch, dedicat celui mai mare pictor norvegian, trebuie...ca sa zic intrun limbaj romanesc...sa te abati din drum pentru a-ti cumpara bilet de intrare. Adica, casa de bilete este undeva in stanga, iar intrarea la care nu se afla nimeni, este drept in fata. Daca ai acea corectitudine...faci acel „ocol” si te abati. La fel in tren, unde nu esti verificat deloc pe parcursul rutei decat atunci cand cobori. Inainte de a pleca, mai apucam sa mergem in Vigelandparken pentru a vedea zecile de statui infatisand oameni in diverse ipostaze. La capatul acestui parc se afla un obelisc, care infatiseaza viata asa cum a vazut-o Vigeland: oameni luptandu-se, invatand, iubind, mancand si dormind – catarandu-se unul peste celalalt pentru a ajunge in varful acestui obelisc...

Aurlandfjord si Flam

Motto: „He's got a smile that it seems to me
Reminds me of childhood memories
Where everything was as fresh as the bright blue sky
Now and then when I see his face
It takes me away to that special place
And if I stared too long
I'd probably break down and cry”Myrdal (un fel de Brasov, ca si asezare), localizat intre Bergen (Cluj) si Oslo (Bucuresti) se afla la 866 de metri altitudine si de aici am sa iau “mocanita” Flamsbana care va ajunge in “orasul” de doar 500 locuitori, Flam. Flam se afla la 2 metri deasupra nivelului marii, astfel ca prin aceasta diferenta de altitudine de 864 de metri pe care trenul o va efectua in 20 km, face sa fie una din cele mai renumite linii de cale ferata din Europa. In cei 20,2 km, “mocanita” trece prin 20 de tuneluri si peisajele, ca dintro lume uitata de globalizare, sunt pline de cascade. Fiind un tren utilizat in cea mai mare proportie de turisti, sunt organizate opriri in locurile cu cele mai frumoase privelisti cum ar fi cascada Kjosfoss. Flam este intr-atat de mic incat gara este la 20 de metri de port, iar soseaua intra in tunel la 50 de metri deasupra garii, in partea opusa. Daca ar fi avut si aeroport, cred ca e de intuit locatia lui :-)Modalitatile de a continua calatoria inspre Aurlandfjord (brat al Sognefjord – cel mai adanc fiord norvegian) sunt asadar fie luand barca din port, fie cu masina pe sosea, deoarece pentru calea ferata este capat de linie. Eu aleg a treia varianta si ma pornesc pe jos inspre gura fiordului Aurland deoarece in scurt timp trebuie sa ma intorc pentru a putea prinde trenul spre Oslo. Intradevar peisajele de pe ruta pentru biciclisti pe care am apucat-o (ruta pentru biciclisti in munti, …hmh…never ever in Romania) iti taie respiratia.Datorita unor caderi de stanci pe calea ferata, trenul pe care trebuie sa il prind spre Oslo nu mai circula astfel ca sunt putin blocat “in the middle of nowhere”. Or fi peisajele frumoase insa se face seara, si eu la ce ma mai uit :-).
Dupa o ora ni se pune la dispozitie un alt tren care insa nu va merge decat cat sa ii duca pe majoritatea biciclistilor, adica pana in cel mai apropiat oras, Geilo. De acolo ar mai fi 250 km pana in Oslo si nici o sansa de tren...CFR-istii norvegieni dovedesc insa de ce se spune despre Norvegia ca este o tara civilizata, si la nici 3 minute dupa ce ajung in gara Geilo, ne pun la dispozitie un taxi care ne ve duce cei 250 km pana in Oslo. Inca o data, taxi pus la dispozitie de compania de cale ferata datorita unei intarzieri….never ever in Romania…si asta si cu promtitudine de 3 min.
Nu ma plang cand imi dau seama ca “trebuie” sa calatoresc cu 5 norvegience:-)

Bergen

Ajuns in Oslo seara la 11, iau trenul spre Bergen (aprox. 450 km), calatorie care va dura mai bine de 7 ore si va ajunge in partea opusa a tarii (de la est la vest). Gara din Oslo ma face sa cred ca nu sunt multe locuri in lume cu atatia „back-packeri”. Oameni cu rucsaci in spate la 11 seara, oameni care dorm pe rucsaci, o familie intreaga de norvegieni (cu doi copii de vreo 5 si 10 ani) cu rucsacii gata de drum. Cred ca m-am obisnuit cu Scandinavia si imaginea: blond si blonda gata de drum + doi copii (blonzi si ei) cu rucsacii in spate, ma face sa imi doresc si eu asa ceva. Bine, faza cu el (adica eu) - blond deja nu mai e posibila, insa cu restul cred ca ma obisnuiesc foarte repede :-) Trenul are intarziere vreo 30 de minute, insa il consum incercand sa ma adaptez la tara asta. Toate garile prin care trece trenul sunt din lemn, vopsite in galben. In tren, in fata mea: un cuplu de indragostiti, in spate altii doi, iar langa mine: o filipineza (probabil) cu copilul care plange. Norvegiencele din tren ar putea lejer sa faca cariera in handbal, volei sau alt sport similar, multe din ele fiind mai inalte decat mine, insa la fel de frumoase ca si suedezele...aproape.Dimineata pe la 7 ajung in Bergen, dupa ce pe drum pot sa vad niste peisaje care parca sunt de pe valea raului Douro din Portugalia (Lamego) sau pe Valea Oltului la noi. Apa trece cand de o parte a caii ferate cand de cealalta. Iar sus sunt muntii care cresc direct de langa apa. Bergen este al doilea oras al Norvegiei (220.000 locuitori) si autonumit „capitala fiordurilor”, pentru ca foarte multi il folosesc ca si baza pentru vizitarea fiordurilor din apropiere: Sognefjord (cel mai mare si mai adanc din Norvegia) sau Aurlandfjord - pe care planuiesc sa il vad si eu pe sfarsitul acestei zile. Dupa ce am vazut orasul pe fuga, in cateva ore trebuie sa prind trenul care ma va duce spre Valea Flamsdal spre una din cele mai renumite rute de cai ferate din lume – Flamsbana.
Vazut pe fuga, Bergen nu pare un oras foarte mare, cu destul de multi turisti (nemti si spanioli), foarte curat (tipic nordic), cu piata de peşte din portul Vagen care inca dovedeste faptul ca Bergen a fost unul dintre membrii Ligii Hansa (importanta alianta comerciala din trecut), cu case medievale si biserici rosii scandinave.
Poate parea, prin impresiile mentionate mai sus, un oras plictisitor, insa, se spune ca pentru a fi in stare sa vezi un loc, trebuie sa crezi mai intai in el. Eu am avut timp sa cred doar 3 ore...