Intrebari din zbor

1. Oare Moş Craciun are card Miles and More pe care isi aduna puncte sa poate sa zboare cu Craciunita in Cancun vara? Sau le foloseste cumparand pe mile cadouri copiilor?
   
2. Cand se aproprie Craciunul si Moşu’ trebuie sa zboare, eu chiar nu stiu unde isi bune el toate bagajele (cadourile). Uneori de abia iti incape un laptop in sertarele Lufthansa, decum un caluţ, sau ce mai aduce el.
   
3. Daca l-a prins vreodata miezul noptii de Ajun intrun zbor, oare pe unde a intrat, ca eu nu am vazut nici un horn la avioane. Si parca vad, ca tipa de la checkin anunta in statie...”Mr. Santa, please proceed to gate 41, as this is the final call..otherwise we will proceed to unload your luggage”.....Si toti oamenii din avion: „Nuuuuuuuuuuuuuuu”...
   
4. Si ultima... Moşule, e adevarat ca mancarea ta traditionala de Craciun e sandvisul Lufthansa?

Scrisoare lui MC

Cu cat mi se spune ca am „un blog tare” cu atat mi se pare mai de rahat; cu cat mi se zice ca traiesc intens, cu atat mi se pare ca traiesc mai putin. Cu cat aud ca ar vrea sa fie ca mine.. cu atat mi-as dori sa fiu altfel. Cu cat imi doresc sa spun ce vreau, cu atat spun mai putin din ce imi doresc. Cu cat imi doresc sa fiu mai aproape, cu atat sunt mai departe.....Cu cat imi doresc sa fiu mai departe cu atat sunt mai aproape. Cu cat vreau sa traiesc mai mult cu atat lucrez mai tarziu....Cu cat imi doresc sa fiu original, cu atat de banal ajung sa fiu in ochii mei. Pe cat de creativ imi doresc sa fiu, atatea idei pierd in incercarea asta. Pe cat de linistit vreau sa fiu, pe atat de stresat ajung..... pe cat de agitat imi doresc sa fiu, pe atat de linistit sunt. Pe cat doresc sa scriu, atat de repede mi se termina bateria la lapt.....

Ok, draga Mosule... Aseara pentru ca mi-am uitat incarcatorul la birou, nu am terminat scrisoarea de plangeri. E buna si in stadiul asta...Oricum avusesem o zi mai proasta in care am ajuns de la birou la 23,30.Stiu ca nu ti-am scris in 25 de ani niciodata. Am hotarat de ceva vreme sa fiu cat pot de comunicativ, si tu erai in lista celor cu care aveam probleme de comunicare. Pana acum in cazul meu, ai adoptat metoda „mind reading”. Marturisesc ca in vreo catva ani nu eram eu cel a carui minte ai citit-o, astfel ca: la 4 ani in loc de bicicleta mi-ai adus portocale, la 6 ani in loc de trotineta, mi-ai adus portocale....la 8 ani in loc de minge, mi-ai adus portocale.....Uite astazi, am cerintele de mai sus, scrise pana mi se terminase bateria. Daca poti sa reduci diferenta dintre ce asteptari am in anumite parti din viata mea si ceea ce primesc in final, atunci DA – ti-as scrie si la anul. Deci asta mi-s cerintele pe care ti le trimit in tara vecina Finlanda......aaa.. si sa nu uit..... Pune si niste portocale :-)

Balance sheet and P&L

Schnier are o prietena, mai mult o cunostiinta, pentru care toate impresiile pe care o situatie poate sa i le lase se reduc la “Ce dragut...” si “ Ce ingrozitor...”
Odata Schnier ii spusese ceva prietenei, pentru care aceasta nu stiuse in care categorie sa o incadreze. Timida, dupa cateva secunde ii raspunse nesigura :”Ce ingrozitor, nu?!”.
Oare viata se reduce doar la alb si negru? Cred ca imi place si mie uneori sa o impart asa. Sa tragem linie la sfarsit de an, cand facem balance sheet-ul si profit and loss account si sa impartim totul in stanga sau in dreapta T-ului din contabilitate. A fost bine.... a fost rau.....a fost dragut....a fost ingrozitor.
In final fiecare eveniment trebuie alocat unui cont .....unei culori. Cred ca una din cele mai dragi pozitii pe care pot sa le trec in Balance sheetul pe 2007, a fost: “ Tati, eu il iubesc…”. Aceasta afirmatie chiar nu are cum sa fie roz, albastra….sau verde.. e pur si simplu „dragut”. Uneori nu exista alte culori si ne imbracam toti in alb sau in negru.
Afara ninge. Ce dragut…. La stiri se zice ca e ingrozitor.

Jazz moments

Déjà vu

Uneori mi se intampla…..Aud melodia pe care parca am mai auzit-o intro situatie identica, stand in acelasi loc ….sau merg pe strada cu alti doi oameni si ma gandesc daca nu am mai mers cu ei candva….Azi am avut un déjà vu ca scriam despre senzatia de déjà vu si iata-ma scriind…

IceBar

Stateam si ma gandeam cum sa incep, sa scriu despre seara trecuta, cand OCS imi zice „aseara m-am facut iar praf, poate am exagerat dar nu eu sunt cel vinovat”. Un bar numai din gheata, la minus 20 de grade Celsius. Ce frumos sa vezi ca bând, ti se topeste paharul si trebuie sa schimbi partea din care bei. Evident ca exista o limita de stat si dupa 45 de minute si patru pahare baute, finlandeza ne cheama sa ne ia haina si manusile de pe noi si sa lasam pe altii sa experimenteze. Oricum probabil paharul meu ar fi devenit neutilizabil curand. Cand iesim, cele zero grade de afara, ne fac sa o percepem ca si zapuseala :-)
Da, am supravietuit, insa efectele s-au vazut a doua zi cand, vorba unui coleg, “we’ve lost two soldiers”….

Prietenii userului meu

Intradevar lumea mi se pare ca sa misca „with the speed of sound“. Nu mai avem timp sa-l petrecem cu oamenii care chiar ne sunt aproape, care ne vor fi aproape daca vom avea nevoie, pe care nu-i putem sa-i mintim zicandu-le: “I am great, I feel excelent”. Avem atatia “useri” de HI5, yahoo messenger, msn, Facebook, Xing….incat uitam sa folosim si primul “user”, si primii prieteni carora le-am dat “Accept as friend” in viata. Ma gandeam sa scriu de asta, de vreo luna, insa in seara asta chiar m-am convins cand am vazut pe HI5 pe cineva care are 12.396 de prieteni. Incredibil, persoana asta are mai multi prieteni decat are orasul meu. Parca vad, daca are nevoie de ajutor isi zice: “Precis, una din cele 40 de Anca stie sa imi zica pe care din cei 53 de Mihai sa il chem in oras”. Stiu ca e doar un exemplu si ca sunt poate printre cele 40 de Anca unele care au si mai multi.
12.000 de prieteni…. Nici armata lui Stefan nu avea atatia oameni.. Si vorba aia... e cel mai mare dintre romani. :-) Votat.
Suna ipocrit, insa unele cuvinte isi pierd din adevarata semnificatie. Mi-e dor de prietenii mei, de cei de acasa….Astept sa vina Craciunul….Daca ma auziti… va rog verificati-mi profilul si dati-mi accept…Vreau sa va adaug…Cred ca avem kestii in comun :-D

Ce ascult cand ascult…..

Ma aproprii….de locurile de care apartin, de locurile care vor fi numite acasa; uitandu-ma la stele, culoarea lor straluceste pentru mine. Daca ploua am sa ma imbrac in alb. Poate ca aveai dreptate, eram singur. Imi citesti mintea?..stiu, nimeni nu a zis ca este usor. Cum ar fi sa nu te mai invinuiesc pentru tot?! Nu iti place directia in care mergi, nu iti place directia din care vii….. Apropo, speranta te va face ciudat, te va face sa stralucesti.
Dintro data vad, asta e ceea ce vreau sa fiu. Am hoinarit, am fost in vacanta, am calatorit sa imi gasesc destinatia, acum ….merg acasa. Arata-mi cum ai facut trucul acela….care m-a facut sa rad, care m-a facut sa fiu fericit. Sunt doar un om pe dinauntru. Mi se pare amuzant, mi se pare trist. Nu am gasit cu adevarat un loc pe care sa il numesc Acasa, pentru ca nu stau niciodata atat de mult incat sa devina....
O fac pentru muzica, o fac pentru dragoste, o fac pentru fiecare din jurul meu, si incerc sa fiu singurul cu melodia asta din mintea mea, dar parca am mai auzit-o altundeva.....

Banca ”Transylvania”

Stateam si citeam saptamana asta niste stiri pe net, cand apare un coleg german si, inainte sa imi zica ceva, vede undeva pe pagina pe care o citeam ”Banca Transilvania”. Gandindu-se la brandul de tara a Romaniei, spune…..”Wow…..it is a blood bank, right?” :-)) Dupa aia, am mai auzit doar remarci ca si :”Hai Florin, ca se intuneca”, sau ”Acum stim de ce ai venit tu mai in nord…..Nah.. zilele sunt mai scurte….”. :-)
Si noi, inca nu avem un brand de tara, desi toti in afara de noi il stiu…. Cred ca nu conteaza, intotdeauna valorile, ci si ce se vinde bine!

München hautnah

Sunt cuvinte care au un adevarat inteles doar intro anumita limba. Imi vine sa râd gândindu-ma la “saudade” si “dor” care exista doar in portugheza, doar in româna. Doar….
Dupa ce am trecut de aproape 20 de ori anul acesta prin aeroporturi din Germania, am ajuns weekendul trecut sa si vad prima data un oras al ei. Frauenkirche se vede din aproape toate partile orasului si ne cheama inauntru datorita frigului de afara. Ciudat, sunt in Suedia de 4 luni aproape, dar pentru prima ninsoare a trebuit sa merg in Munchen. Imi aduc aminte ca la fel se intamplase cand am stat 4 luni in Alaska si prima zapada vazuta a fost in drumul spre casa, la Sinaia.
Cand esti in Grecia, te comporti ca si ei, astfel ca berea alba Hofbräu la micul dejun impreuna cu cafea si cu cârnaţ -Weisswürste si covrig ajung in stomacul meu cam in acelasi timp. Chiar bune…. mai vreau, dar e deja prea târziu pentru micul dejun pentru ca e ora 14, adica deja se mananca jumate de raţă cu cartofi.
Strazi, magazine, universitati, berarii poarta numele de Ludwig sau Maximilian – ultimul din regii din Bavaria. Parlamentul e inconjurat numai de copaci, si stând in faţa lui, iti ofera niste privelisti de tinut minte. Cineva imi zicea odata ca poza perfecta e cea din mintea ta.
Imi place cum se vede cladirea sediului BMW (incluzând si muzeul BMW, inaugurat recent) din OlimpiaPark - unde s-a tinut Olimpiada din 1972 – ce i-a oferit lui Spielberg “the main ideea” sa faca filmul “Munich”. Imi place cum se vede, Hi-tech-ul din sticla si oţel din spatele unor tomberoane si buldozere ce incep sa darâme o parte din bungalourile de langa Olimpia Stadion.
“Hautnah Bavaria” era o reclama de turism a landului, vizibila prin statiile de metrou. Nu stiu de ce, dar imi place acest cuvânt: hautnah - atat de aproape ca si cum ar fi pielea ta. Astfel incât zapada care trebuia sa cada in ziua aia in Munchen, cade pe mine…si pe pielea mea.

Puşca şi cureaua lată

“What is happiness for you David?” e un gand care mi-a ramas din Vanilla Sky. Candva, vorbeam cu un alt David ca fericirea va fi atunci cand pentru ea (ea - Fericirea…sau ea-EA) poti renunta la tot si sa devii Taxi driver. In weekendul trecut, cand Roger a devenit sofer de taxi, parca m-am intors in urma cu 5-6 ani. Dar o intoarcere care iti prieste sa vezi ce e cu adevarat important: taxiul si pasagerul. Sunt versuri pe care nu le stiu dintrun cantec devenit hit la nunta: “Pusca si cureaua lata/ Ce fecior eram odata”. Nu aveam nici pusca si cureaua era chiar ingusta, insa revin, ca un flash-back, toate drumurile in Manastur, povestile de la umbreluta, unde imi zicea ca degeaba caut cel mai bun prieten pentru ca acela sunt eu insumi si cat de bine ma simteam cand imi zicea ca sunt idiot, si cat poti sa razi de un ardelean nervos care zice ca mai bine isi deseneaza poza de diploma decat sa ii dau camera mea foto. I believe this picture must be happiness for you Roger, isn’t it?

Din ce tara suntem?

Miercuri am sarbatorit unificarea Germaniei, in Stockholm. La 8 seara, la birou mai ramaseseram 6 oameni: un polonez, un roman, doi nemti, o finlandeza si un danez - in Suedia. Se aude imnul Germaniei de pe YouTube.
Lumea seamana tot mai mult cu bancurile pe care le auzeam cand eram mic si care incepeau cu:”Erau un american, un rus si un francez...”. Era clar de cand incepea bancul, ca ultimul face ce face si e “shi mai shi” de cat ceilalti doi. Eu si polonezul am baut 2 beri, la fel si nemtii. Danezul insa...Gata, ca nu e banc ;-)
Globalizarea in UE cred ca e cea mai evidenta in Suedia. De 6 secunde am vazut la TV o reclama la PokerStar facuta de campionul aferent. Numele lui…Daniel Negreanu. Suedez. De asemenea, toata emisiunea de Champions League din seara asta, a fost cu Zlatan Ibrahimovic jucatorul cel mai reprezentativ pentru Suedia. Parintii lui impreuna cu cei ai lui Daniel poate au aterizat deodata in Stockholm cand au imigrat, doar veneau ambii din Est.
Maria de la casa de marcat din alimentara de pe strada principala din Stockholm sigur nu ii da un ghiont colegei zicandu-i: “Ai vazut ca tipul nu era suedez?”. Poate nici Maria nu e...Probabil nici colega ei…

Guimaraes, Lamego, Braga, Coimbra, Barcelos, Povoa, Esposende

Azi mi-e dor de Portugalia.
Asa vine uneori. Cand am sa ma intorc (la anul sper) o sa ma simt ca si cum revezi un prieten foarte bun, de la care nu ti-ai luat ramas bun. Azi am inceput sa scriu de dor un e-mail in portugheza. Sunt mii de lucruri de acolo care mi-s in inima. Cum nu zisesem anterior prea multe in blog, azi imi aduc aminte de Guimaraes – “aqui nasceu Portugal” si dimineata ploioasa din varful dealului de unde pleaca “prima strada din Portugalia”- intre castel si biserica. Oare in Romania unde a fost prima strada?
Ma gandesc la Sameiro din Braga, Povoa si Esposende cu prima mea vedere a Oceanului Atlantic. Imi aduc aminte de drumul pana in Regua si apoi in Lamego si vederea straturilor de vita-de-vie pentru vinul de Porto. Trenul merge pe langa raul Douro si e o zi minunata. Radem.
In Coimbra mi-ar fi placut sa invat, cu o zi de mai, plina de studenti, cu concert The Gift si Rui Veloso si cu "Portugalia piticilor". Nu am fost in alte multe locuri in care am vrut sa merg. Mi-e dor de Avenida dos Aliados care la meciul Portugalia-Anglia a fost plina, rosu si verde si striga : “Com uma força que ninguém pode parar, com uma fome que ninguém pode matar”. Asa mi-e dor in seara asta, cu o foame care nu poate fi potolita. Muzica din secunda asta zice “No regrets”, asa ca din foamea asta ma hranesc, nu flamanzesc :-)

O zi cu unul mai putin…

Trebuia sa imi fii dat seama cand l-am pierdut. Nu era prima data, dar era important pentru mine. De acolo, parca toate au inceput sa mearga prost in ziua respectiva. Da, pot spune ca a fost o zi chiar proasta si ca a inceput cand am simtit ca nu mai imi este atat de atasat pe cat il stiam eu ca este. Uneori asa se intampla: astazi simti ca te poti baza, iar intro dimineata simti ca...vrea altceva, ca vrea sa se rupa de tine. Dupa, faptul ca nu imi ieseau setarile la testele pe care la faceam, sau ca aveam meeting cu doi oameni importanti, ca sa discutam un document de 2154 de pagini la care eu nu am scris vreun cuvant...sunt convins ca sunt doar consecinte ale incidentului din cursul diminetii. Seara, e chiar dezastroasa. Plec penultimul dintrun office de vreo cateva sute, poate mii de oameni. Ajung la iesirea principala si...la naiba...Trebuie card ca sa iesi...Tehnologia...Totul e facut sa ne fie cat mai simpla viata de trait, dar ne face lucrurile cele mai simple sa fie atat de complicate. Singur, in fata usii...nimeni la receptie...Imi vad taxiul in fata firmei la 20m, dar nu pot sa ii fac cu mana. Probabil taximetristul nu are nici el card :-). Gata...Am gasit...Cardul de acces tocmai l-am primit azi...Dar nuuuuu...Parca zicea ca trebuie activat la un numar de telefon...Sun de pe mobil: ”Ne pare rau...numarul acesta nu poate fi alocat de pe mobil, va rugam incercati de pe un nr fix”...Inapoi nu ma pot duce la etajul 7 ca...nah...cardul nu e activat...Mai e un coleg sus. Cu toate ca e manager il sun sa coboare, dar evident ca imi intra mesageria lui vocala...Nu pot sa cred...Sunt blocat, in tot labirintul tehnologiei asteia si imi vad taxiul...Imi vad taxiul...si totul e din cauza a cea ce am simtit ca am pierdut dimineata! In jur, nici urma de telefon fix...Ba da, trebuie sa aibe la receptie...Sun la numarul de activare a cardului dar...”Nu vi-l putem activa. Va rugam reveniti maine. E tarziu.”...Stiu si eu ca e tarziu…de aia si sun!!!! In final reusesc sa ii explic sa trimita pe cineva de la o firma de securitate care e in alta parte. Din ditamai cladirea am plecat penultimul. Dupa inca 10 minute apare o agenta de securitate suedeza cu un caine imens, care ma face sa ma intreb daca chiar vreau sa ies din cladire...Ies eu si intra el...Si ea. Injurand, obosit si flamand, iau alt taxi, si ma opresc sa iau primul sandvis din 7Eleven. Sunt prea obosit...vreau doar sa se termine ziua. Cand ajung in hotel si ma uit la sandwish, inainte de a-l deschide, imi zic: “Pun pariu ca e cu peste”...Cand il deschid, mirosul imi confirma...Ok, daca ma culc repede nu mai are ce se intample, nu?
Daca nu l-as fi pierdut in acea dimineata, poate ca as fi avut o zi normala...Promit ca in weekend, am sa il cos la loc si atunci totul are sa fie bine. De fapt, daca ai toti nasturii ce rau poate sa ti se intample? :-)

Melcul care zboara

Ce sanse sunt ca din 4 zboruri in 4 zile, sa stai de 3 ori langa acelasi om, fara sa faci check-in impreuna? E singurul caruia i se pare ciudat cand ma cert cu o suedeza (mai in varsta din pacate) cand, citind, vad o umbra pe cartea pe care o citesc….. Ma uit mai bine… si cand ma intorc, femeia isi pusese piciorul descaltat peste spatarul meu.
Tipul: “don’t worry….Swedish people!..They all live in their own world”
Lunea, dupa ce il vad pe locul de langa mine pentru a 3 a oara, imi zice ca e grec, lucreaza in Stockholm, sotia sa e din Ruse, si zboara la sfarsit de saptamana via Munchen in Bucuresti de unde ia masina pana in Bulgaria….Hmh… Sunt navetisti si mai “umblaretzi”….Ok, sunt tanar inca….Viitorul e in fata….O sa ajungem niste melcishori cu casuta pe troler :-) La ce iti trebuie alta casa? In orice moment poti sa iti platesti facturile din Nasaud, fiind in Stockholm; sa iti primesti salariul din Bucuresti, fiind in Munchen; sa vezi pozele din Maramures, fiind deasupra Austriei; sa dormi in timp ce aterizezi in Frankfurt; sa muncesti cand te trezeste managerul in avion ca sa ii faci in timpul zborului un Excel cu 4 linii si 3 coloane sau sa mentii prietenii fiind in Viena, intre zboruri, pe messager. O melodie care o ascult acum spune :” Is this what life has got to give? Is this the dream I had of you?”…Sper ca melcishorul va gasi un loc unde nu se anunta plecari sau sosiri :-)
Nu de alta, dar daca se apuca sa despacheteze ce are in troler, si il anunta ca se face “last call” pt zborul lui….

Homeless si taximetrist

- Ursäkta me. I er homeless. Can du ge mig något pengar?
- Sorry, but I don’t understand Swedish.
- Ouh….I am sorry. Do you speak English?
- Yes, I do.
- I was saying that I am a homeless and asked you if you can give me some money.
E imbracat in blugi albastri curati si pantofi, iar engleza lui e poate mai buna decat a mea. Ciudat approach de a cere bani. Si in acest detaliu se vad anii care ne separa de viata pe care o visez eu. Homelesii in Stockholm sunt fie asa, fie nebuni care si-au pierdut mintile si care canta pe strada. Imi venea sa il intreb unde ii este pruncul descult sau bunica pensionara ca parca lipsea ceva din imagine.
A doua zi, in taxi: discutie despre accrual, EMX si amortizarea unei obligatiuni purtata de 3 oameni in costum, cu mine al patrulea…..in costum. Taximetristul deschide geamul si uitandu-se spre noi, zice:
- I am sorry for interrupting, but I will yell something on my colleague from the other car.
Cand se va intampla in Romania ca taximetristul sa isi ceara scuze ca te interupe din discutie ca sa strige la vecinul din alt taxi?
In plus, sunt sigur ca nu i-a zis: ”Dorele, da-te ma ca iei vopseaua…” :-)
PS. Primul dialog l-am tradus in suedeza cu “online translator”. Poate, daca as fi homeless in Danemarca as vorbi si suedeza.

“Ză Germăns” din capitală

Cand am hotarat ca imi caut job in Bucuresti, feedbackurile celor care conteaza au fost de la “Hai mah, chiar vrei?”…..la “Daca tu iti doresti asta?!”..sau “Fii tare ca ai nevoie!”. In Transilvania toti zic ca in Bucuresti oamenii sunt mai rai. La fel se zicea si in Porto despre oamenii din Lisabona. Cineva zicea ca daca auzi spunandu-se ceva despre tine (bine sau rau), trebuie sa te uiti inainte CINE a zis...si daca acea persoana nu conteaza pentru tine...inseamna ca nu s-a spus nimic. Dupa jumate de an de cand m-am mutat, nu am avut nici un “soc cultural”, legat de bucuresteni. In schimb am avut cu colegii de munca din Germania. Pana acum profesional, ii vedeam undeva mult mai sus decat romanii. Cred ca adevaratii “mitici” de care eram avertizat inainte sa vin in Bucuresti, sunt de fapt baietii din zona Munchenului, Stuttgartului, Berlinului sau Frankfurtului. De acum stiu ca atunci cand ma avertizeaza cineva legat de un pericol, se va intampla, in situatia imediat urmatoare dupa cea in care ma avertizeaza. E a doua ora cand mi se intampla asa. Cand o sa ma previna cineva sa nu ma urc intrun avion, cu siguranta nu am sa o fac in zborul imediat urmator…..cel de intoarcere.

Sibiu, Cluj, Maramures, Nasaud, Bucuresti – Poza unei fotografii

Fara stress ies ultimii din aeroport. Daca nu as fi trait un an din viata in Portugalia, sigur m-as fi impacientat, sunandu-i……”S-a intamplat ceva? Ce ati patit?”. Asa, trebuie doar sa ma gandesc ca taxiul chemat nu va pleca. Cand ramasesem singurul asteptand…vazandu-i, imi dau seama ca o parte din mine a ramas mereu in Porto. Primii ne-romani care ajung in casa din Nasaud….Isi fac poze cu nucul precum imi faceam eu cu palmierii din Matosinhos…Ajunsi in Maramures, dupa al doilea pahar de horinca, deja se dau batuti: “Florin, chiar trebuie?”… Ce ziceam anterior..uneori lucrurile pe care ni le dorim in viata sunt printre noi, dar trebuie sa calatorim, sa zicem ca vrem altceva, ca vrem sa fim altundeva, cu altcineva, altcumva….pentru ca esenta a ceea ce vrem cu adevarat sa fie in locul de unde am plecat. Zic asta, gandindu-ma la Maramures si la locul unde am stat….uneori imi doresc sa am o viata extrem de simpla si sa traiesc doar printre oameni buni si cu inima deschisa tot timpul….Alteori, cred ca mi-ar fi imposibil. Dar lucrurile cu adevarat importante….sunt acolo.
Dupa complexul de la Manastirea din Barsana si fosta cetate dacica langa care e un cimitir cu cruci parasite si trist de vazut daca e cerul innorat, o nunta intre masini cu numar de inmatriculare italian sau de MM si fete care intrun sat din Maramures saluta pe ulita cu “Bonjour”, ajungem sa ne intrebam in ce punct ne-a adus globalizarea. Dupa o dupamasa in Nasaud unde am ajuns sa fiu ghid si mie sa mi se para interesant orasul auzindu-ma vorbind, ajungem via Cluj, in Sibiu - Capitala culturala si orasul fara gara. Evident ca e prima poza pe care o face David….Asset under construction. In rest multe lucruri, precum biserica de langa gara sau strazile din fata ei, ma fac parca sa fiu pe bicicleta mergand spre Barcelos. De tinut minte e urcusul si vederea din turnul Bisericii Evanghelice, care arata un Sibiu mai mult portughez decat german. Mergand, apoi alergand, cu un picior ajunsi si cu celalalt fugind inca, prindem autocarul spre Bucuresti….Tipic portughez :-)…sau deja e un brand propriu dupa ce am fost la cateva secunde de ratarea zborului de Viena saptamana dinainte. A catea ora ma suna cineva dimineata exact la limita incat sa ma trezeasca, sa alerg si sa ajung cand inca situatia nu e dezastroasa?...cred ca de cel putin 5 ori….da stiu…..cineva acolo sus formeaza prefixul...restul e inspiratie.
Adora Valea Oltului si imi multumesc ca i-am convins sa nu luam trenul…de fapt gara din Sibiu i-a convins sa mearga cu autobuzul. Ultima zi…Bucuresti…ei zic ca arata a capitala Europeana…ca sunt locuri care sunt ca si in Paris sau Lisabona sau care nu le vad in Porto….fac insa si poze la masini….copii…tasnitoare…case…a la India….De fapt asta e Romania acestui Septembrie….Sibiu-capitala europeana foarte draguta, fara gara insa; unul din cele mai mici orase-Nasaudul – linistit si primitor in familia mea, care insa la 9 seara arata ca parasit…fara lumina sau vreun semn, la geamul din fata al caselor, ca acolo traieste cineva….si asta la mai toate casele pana in centru; Clujul, care in acest moment ma face sa imi fie tare dor de el; satele din Maramures cu fete care saluta in franceza in sat, cu biserici care dupa vreo jumate de ora inca ai indoieli daca e ortodoxa sau catolica, cu sculpturi in lemn care costa salariul pe vreo 3 luni ai unui manager din vest, cu trenuri care fac ca WC-ul din ele sa fie unul din primele lucruri la categoria “feedback negativ” dupa o saptamana de Romania; cu Bucuresti cu blocuri comuniste si a carui parti arata a “very European capital”…A carui parti…..Cam asta e Romania….AuC (Asset under construction)…unele parti sunt terminate..altele inca nu pot merge in productie….Cand avem Go Live? :-)

Nicio zi fara sa vezi/auzi/simti ceva frumos....

Nu mai stiu unde am citit ca asta ar trebui sa ne fie "daily task-ul" fiecaruia dintre noi.....Sa nu treaca nici macar o zi! Cand il vad, imi aduc aminte si zambesc pentru ca mi-am indeplinit "indatoririle" din ziua respectiva....Insa sunt zile in care "nu mai apuc" (hahaha)...asa ca inca imi trebuiesc ore suplimentare, desi in jur sunt mereu femei dragute, ceruri fara nor nici macar in coltul lui :-D, oameni buni, lucruri care ma fac sa zambesc catre cineva de sus…..
Nasaud, Bucuresti, Cluj, Nasaud, Barsana (Maramures), Nasaud, Sibiu, Bucuresti, Stockholm via Munchen…..8 zile…fiecare in alt loc fata de ziua precedenta. Uneori parca si calatoriile (unul din lucrurile cele mai bune din viata) devin prea mult de suportat……Dar cand privim in urma….cand vedem o fotografie…..cred ca merita fiecare alergare sfarsita cu un picior in tren si cu unul…….inca fugind. Cred ca unul din “gandurile” care imi plac cel mai mult e din fraza cu care incepe Alchimistul….si care “mais ou menos” zice ca Viata este o calatorie, care te duce prin locuri tot mereu altele….si la sfarsitul acestei calatorii vei ajunge in locul de unde ai plecat, si atunci vei cunoaste acel “loc” pentru prima data…..
Primul meu concediu adevarat…..”Take me where I want to go, teach me things I need to know….” zice Dolores O’Riordan- tipa de la The Cranberries…..Hai sa imi aduc aminte unde am fost dus si cu ce lucruri pe care aveam nevoie sa le invat am ramas ……Am inchis ochii….

Uppsala

Ajung in locuri unde, unele din ele nici nu imi doream foarte tare inainte....In sambata cand am fost in Uppsala....poate si starea mea, ma facuse sa compar orasul cu o particica din rai...Totul verde....oameni pe bicicleta, parcuri... flori...rauri..poduri cu flori....orasul lui Carl von Linne....(unul din cei mai mari botanisti din lume care a descoperit sexul la plante)....autobuze verzi..... gradina botanica...casa lui Linne.....ratuste care stau pe barci...... De amintit, ca Uppsala are prima universitate din Scandinavia (sec15) si sediul celei mai mari bisericii scandinave(Uppsala Domkyrka). Din pct asta..e o combinatie de Braga si Coimbra in varianta nordica. U2 canta intro melodie...ca o zi e frumoasa daca o vezi in verde si albastru.....Dupa parcul din fata Tour Eiffel...e doua oara in viata cand l-am inteles pe Bono 100% :-) Cand eram convins ca acesta comparatie....nu e deplasata... si faceam poza, ca sa am in minte acel moment...cu flori in dreapta.....pod in fata...rau in stanga...cer impecabil deasupra.....blonde pe biciclete pe langa mine....in fata pe podul cu flori trece un Ferrari..... Asa am ajuns sa am intrebarea existentiala :-)... In rai mergem cu bicicleta sau cu Ferrari?

Stockholm - all yellow

25 iunie. Maine ar trebui sa fii in Stockholm...Ok, spontaneitatea mea nu zice nu.....dar again....nu stiu ce ma asteapta:-) Apuc sa anunt oamenii ca in cateva ore am sa fiu in alta parte a Europei....Unii nu inteleg, poate...Sunt happy...atat de happy incat din greseala am tras semnalul de alarma la metrou prin Piata Victoriei...oups...gata putem pleca...:-) Ma bad...
Ajuns in Aeroportul din Stockholm, merg la primele taxiuri sa intreb tariful si cum ultima mea calatorie fusese India, ma apuc sa le zic ca pretul zis de ei e prea mare si ca le dau doar jumatate...Evident ca nu se poate... e tara civilizata, in care chitanta se poate plati in taxi cu American Express...Inca ma gandeam ca sunt in India, unde evident ca e aproape imposibil sa iei chitanta de la taxi...Asta poate si pentru ca taximetristul era tot indian...insa imbracat in costum si cu Mercedes...
Primele impresii sunt ca e tara in care as vrea sa imi cresc copiii...Prin educatie, civilizatie...toti vorbesc engleza, strazile se spala in fiecare dimineata cu furtunul, iar femeile business cu copil de mana fluiera cantece prin metrou...Ma hotarasc sa raman primele 2 weekenduri acolo...Nemtii nu ma inteleg de ce...
Primul weekend ploua aproape 100%. Apuc sa merg sa vad Stadhuset, adica primaria si locul unde se tine banchetul pentru Nobel...Cand am fost acolo, nu era decat o nunta, si niste japonezi cu camere foto...Tot in acel weekend a fost si ziua printesei...nu am apucat sa ii vad decat palatul ca cred ca era oricum ocupata cu musafirii...
Stockholm cuprinde 14 insule, multe poduri intre ele, biserici lutherane, in care mai mult se canta opera sau joaca teatru, pentru ca multi sunt ateisti. Mult verde in jur, multe parcuri in care parintii in costum se joaca in nisip cu copii lor blonzi...sau barbatii se joaca "Bile".
Al doilea weekend, alta poveste, vreme excelenta, plimbare cu barca in jurul Stockholmului...minunat oras...Muzee(Vasamuseet, Nobel Museet, Kulturhuset, si un fel de muzeul satului...) .
Mancarea...din toate locurile lumii...sushi, thi-, italiano...etc. si doua feluri ciudate pe care le-am incercat...cartofi piure cu carne de ren in sos de struguri...si mici (ca si la noi) umpluti cu gem...Dupa mancarea indiana...nimic nu cred ca ma face sa ma plang.
A...principala atractie...nu iti vine sa crezi cand vezi in metrou, in cafenele, pe strada...cate un grup de 5-6 suedeze...si nu stii la care sa te uiti mai intai...Cred ca atunci cand au scris "Yellow", tipii de la Coldplay erau in Suedia... sau visau...

Hyderabad, Andhra Pradesh, India

Nu aveam pusa India in plan pentru anul asta :-) E incredibil de cald...de fapt, la cum a fost vremea in vara asta in Bucuresti....nu e departe de ce e acolo.

O adevarata experienta......toti se uita insistent daca esti alb.....Hotel de 4 stele cu gandaci...care apropo in India NU ar trebui ucisi..., Ganesh....zeul cu cap de elefant.......O alta experienta a fost Autorickshaw - tuc-tuc-urile(adica masinutele galbene pe 3 roti). Am mers cu ea in afara orasului pana la Ramoji Film City (cel mai mare studio de film din lume)....ceea ce si indienilor de la training li s-a parut "risking ur life". Mancarea...nu se potrivea ca sa zic asa, cu stomacul meu :-)....Biryani....si toate sosurile picante.
Cum sa bei cafeaua ca sa stai treaz la 42 de grade ?!!

Comercial mi s-a parut in prima faza si un templu hindu, la intrarea caruia se vindeau statuile, cu Ganesh si cu Iisus unul langa altul. Abia cand am venit in Romania am aflat ca de fapt pentru ei, Iisus e de fapt o reincarnare a unui zeu propriu, la fel ca Budha.

Parcurile (NTR Ghat, Lumbini) sunt foarte frumoase, singurele locuri unde oamenii se pot saruta, pentru ca asemenea gesturi sunt interzise in locuri publice. Traficul e ingrozitor in oras: biciclete, triciclete, tuc-tuc-uri, masini normale, autobuz (unde oamenii stau pe scara, desi e gol bus-ul), camioane.....

La o saptamana dupa ce am fost acolo si am vazut (de la 30m distanta ce-i drept) Mecca Masjid (care are caramizi aduse de la Mecca), am vazut pe yahoo news ca in timpul slujbei musulmanilor, in timp ce erau 10,000 de oameni o bomba a explodat acolo...Au murit vreo 30.....

Somer 3 luni

Pentru a-mi rezolva cu actele sa pot continua in Portugalia, asa cum am decis, am avut 3 luni in care eram "unemployed". Cred ca a fost unul din cele mai dificile momente...perioada in care eram mai tot timpul cu convingerea ca din cele 3 variante de care ziceam anterior (bun, rau sau doar un oarecare)...ca o sa se aleaga cea mai proasta... Intro anumita masura eram si indreptatit...nici dragoste, bani, cariera...sau ceva de care sa nu ma pot plange, nu pareau sa mearga in viata mea. Cu fiecare zi, imi doream mai putin sa merg inapoi in Portugalia din cauza birocratiei...In final, cum ziceam...cred ca nu era acela drumul...

Am avut ocazia sa merg la Fiad si sa stau mai mult timp cu ai mei, asta la plusuri...:-)

Lisabona

Cand am zis ce vreau sa îmi aduc aminte din Portugalia, cred ca în primul rand o sa îmi aduc aminte de prietenii de acolo cu care am si fost în Lisabona în Noiembrie. Pedro, Paulo, Filipe, Burcu, Vanda, Dulce, Filipa si Claudia m-au ajutat mult în Portugalia chiar si doar prin "small chats". Cred ca ei au fost principalul motiv pentru care am decis sa raman în Portugalia şi sa aştept sa se rezolve după aceea problemele cu actele timp de 2 luni.....În final se pare ca, dacă ceva nu ţi-e menit, chiar dacă tu crezi ca e "the right thing", în final vei fi îndreptat spre, adevăratul lucru care trebuie sa urmeze pentru tine :-)

Pasteis de Belem, una din cele mai bune prăjituri pe care le-am gustat, Santa Justa, Caipirinha în strada la 4 dimineata, plata dubla a consumaţiei în restaurant, Pousada din Parque de Nacoes, Castelo do Sao Jorge şi pranzul pe strada în parc în fata Palatului Presidential sunt lucruri dragi din acel weekend.

Porto/ Vila do Conde

Am plecat din Cluj, condus pe o ninsoare (cred ca era prima din an) de prieteni. Inca o data, nu stiam spre ce ma indrept, cum va evolua relatia mea, ce o sa fac in cateva zile...Am inceput sa cred mai mult ca toate lucrurile se intampla cu un sens in viata. Cred ca Dumnezeu te pune intro anumita situatie, ca sa ai tu decizia de a lua o hotarare intrun sens sau altul. O sa tin minte, cred toata viata mea, dimineata cand am trezit-o pe Teresa sa mearga la spital sa isi faca kimioterapie ca intarziase...si primul lucru care l-a facut a fost...sa isi aprinda o tigara...In acel moment daca fumam cred ca ma lasam instantaneu. O sa tin minte, primul Craciun facut intre straini, ajuns de 10 zile, in familia lui Rene, cu cantece cantate la muzicuta. O sa imi aduc aminte de prima impresie despre femeile portugheze, dupa ce am vazut reclamele la produse de infrumusetare :-)
Drumurile cu bicicleta in Monte Sao Felix, Barcelos sau Povoa de Lanhoso...Meciurile de fotbal ale lui FCP si Rio Ave, lucrurile invatate (cum sa nu fiu) de la Elisabete; portugheza invatata de la Teresa; Lamego cu Dulce si Claudia, bacalhao in n-shpe moduri preparat, cuvantul ''saudade''(dor) care exista in portugheza :-), Guimaraes cu biserica Nossa Senhora da Oliveira (facuta in 953), ospitalitatea portugheza, corida din Figueira da Foz, Queima das Fitas in Coimbra, Familia "mea"(Branco Costa), Restaurantul Ramon din Vila do Conde care avea fularul cu Dinamo pe perete, ciocanele din plastic de Sao Joao, Scurt metrajele din Curtas do Vila do Conde, unde a participat si Cristian Nemescu, Bom Jesus in Braga sau revelionul cu mamaliga com bacalhao din campus sunt amintiri dragi intrun fel sau altul... Doamne ce dor mi se face de ele...

Alaska - Fairbanks

Imi aduc aminte drumul spre Bucuresti sa prind avionul...Nodul din gat...si gandul "Nu ai putut sa stai linistit si sa ai o vara linistita in Nasaud?"...
Inainte cu 3 zile de a merge in USA facusem entorsa...care trebuia pusa in ghips....Ma gandeam deja ca nu poate sa mi se intample mie asa ceva...In final, fiind in Cluj sa imi iau viza, am vazut ca nu aveam tren ca sa apuc sa merg la Nasaud sa imi iau bagajul, si sa ma intorc, ca sa prind avionul. Cred ca ambitia ca totusi se poate, m-a facut sa pot sa ajung sa am nodul in gat in trenul de Bucuresti...
Experienta din USA cred ca a fost primul lucru bun major in viata mea. In primul rand ca abia acolo am reusit sa trec peste moartea tatalui meu, sa incep sa vad ca viata poate fi traita...In Vanilla Sky se zice ca raspunsul la 99% din intrebari este ...banii... Desi nu sunt materialist, cred ca e asa...
In afara de multa munca, o sa imi aduc aminte de aurora boreala, midnight sun venind de la serviciu la 12 noaptea, biking, ploaia ce tine 10 zile fara oprire, tantarii ca mustele, renii si elanii, daylight la 3 dimineata, Colledge Inn, romanii din Botosani, trenul cu 98 de vagoane, In Cha, cerul care arde si Consuella.