Ce senzatie placuta e sa te intorci de pe stanga noaptea in timp de dormi, pentru ca primesti prea mult nisip saharean in fata, si in aceasta intoarcere se vezi un cer plin de stele...
Dupa o adevarata hartuire din partea ghizilor care vor sa ne arate desertul, ajungem, condusi de un tuareg, sa calarim dromaderii spre Sahara. Pe camila mea o ...( îl...de fapt) cheama Abdul...si peisajele oferite de pe camila imi plac mult.
Seara, dormim in desert, unde e o liniste cum nu am mai avut in viata mea...nici macar un oras la orizont....o masina sau un avion care sa treaca...doar desert, luna, mii de stele...noi plus niste polonezi si doi berberi. Unul dintre ei, tuareg, ma face sa vad cat poti sa inveti in viata fara sa ai nici o scoala...ci doar intalnind oameni din diverse locuri. Duce oamenii cu caravana in desert de la varsta de 7 ani si intalnise oameni din toate colturile lumii. Vorbind cu el, imi dau seama ca e ca si cum el fusese cel care a calatorit in toate acele colturi ale lumii. Spune ca nu ar putea trai in alt loc decat in Sahara si dupa 3 zile de agitatia unui oras mare precum Marrakech, ducea dorul dunelor aurii de nisip.
Din Merzouga, alaturi de cei 3 polonezi cu care ne-am imprietenit, o apucam spre cheile -cu stanci de 300 m, un paradis pentru cataratori -din Todra si Dades din muntii Atlas.
Ajung cu bicicleta in Tamtattouchte, un sat berber sarac la 1750 m altitudine. Cu toate aceste case sarace, cu copii care incearca sa te opreasca pentru a obtine un dirham – oamenii sunt la fel de calzi – iar muntii Atlas uriasi din jur arata aceasta simplitate...
Cimitirul din acest mic sat berber e compus din pietre in forma de triunghi cu o parte foarte ascutita in sus – fara nici un nume...Probabil si dupa moarte, viata- daca exista- e la fel precum cea pe care ai trait-o pana atunci...
Cu capul in nori...sau chiar deasupra lor...oprim masina pe drumul ingust din pasul Tizi-n-Test(2100m)...vedem norii sub noi. Dupa ce se vad in departare niste muntii albi care ar putea fi varful Toubkal (4167 m) cel mai mare din Africa de Nord, ajungem seara sa vedem miile de oameni din piata Djemaa-el-Fna (locul moscheei daramate -in lb. araba) din Marrakech. Se spune ca e unul din spectacolele lumii aceasta piata. In afara ei, sunt poate zece strazi, care precum niste rauri care se varsa in aceasta piata, conduc spre souk-urile (piete) unde poti negocia ce ai vrea sa cumperi si ceea ce reprezinta unul din lucrurile pentru care Maroc-ul este faimos. Dupa 15-20 de minute de negociere pentru o pereche de şlapi, ajung sa cred ca o zi de Marrakech e cat o saptamana de training de vanzari...Acum de abia astept sa vina negocierea salariala :-)
Ni se retine pasaportul atunci cand intram in primul magazin-care-vinde-bere gasit deschis dupa doua zile de cautari. Apoi ajungem inapoi in Djemaa-el-Fna pentru a revedea acei mii de oameni si a face fata vanzatorilor/bucatariilor care vorbesc 5-6 limbi si care te imbie, zicand: "...doar intra sa vezi ce am...Pentru placerea ochiului..."...De acolo poate sa inceapa jocul negocierii/vanzarii in care si un copil de 11 ani are 4 ani experienta in spate. 
Cred ca Marrakech sa potriveste perfect pentru a incheia calatoria mea si o face sa fie ceva sa imi aduc aminte in viata...E o tara minunata, ce are multe de oferit. Samir, tipul pe care l-am cunoscut in Midelt, spunea ca berberii nomazi (parte din populatia Maroc-ului) stau in locuri diferite, avand casa 6 luni intrun loc...apoi mergand in cautarea altuia...apoi altul...Pentru ei, nu casa e importanta, pentru ca viata nu este casa pe care o ai, ci drumul pe care-l parcurgi...Astfel ca aceasta casa pe care o ai la un moment dat reprezinta doar o etapa din drum...Cred ca Maroc este o casa prin care drumurile multora dintre noi ar fi frumos sa treaca...
>
