I want to hide
I want to tear down the walls
That hold me inside
I want to reach out
And touch the flame
Where the streets have no name...
Nu mai vreau sa alerg precum in ultimele zile in care am muncit ca sa termin tot ce imi doream pana la inceputul concediului. Nu...nu mai vreau sa alerg...Vreau doar sa ajung in orasul unde strazile nu au nume...New York.Hotelul nostru e aflat in Manhattan pe strada 57, aproape de bulevardul 9. Ne uitam din taxi la oras incercand sa il descoperim si sa il cuprindem insa cladirile uriase sunt imposibil a fi prinse in intregime pe geamul taxiului. Intradevar New York este paradoxal cel mai simplu oras prin prisma hartilor. Strazile in ordine crescatoare sunt pe orizontala de jos in sus, iar bulevardele intersecteaza perpendicular strazile tot in ordine crescatoare de la dreapta la stanga. Asta face mult mai usor sa cauti o adresa care se afla la intersectia dintre strada 54 cu bulevardul 8, de exemplu.
Singura care se abate putin din acest labirint pe directie orizontal + vertical este Broadway-ul, care taie practic in diagonala Manhattan-ul ca si cum orasul ar fi vrut sa iasa cu aceasta strada din monotonia de strazi perpendiculare unele pe altele.
New York este orice doar monoton nu.
Daca e sa sumarizez in cateva lucruri imaginile care mi-au ramas in minte, as incepe cu piesa de teatru in care l-am vazut pe Denzel Washington – cel mai bun actor pe care l-am vazut vreodata jucand, si de care ne desparteau vreo 8-10 metri. Denzeeeeel...O melodie pe care o ascult acum spune ceva de genul “au asfaltat raiul si au facut un loc de parcare...”. Nu cred ca New York era raiul inainte de a avea zgarie nori...cu siguranta insa nu este nici acum. Singura particica (desi imensa) de verdeata ramasa este Central Park, foarte aprope de hotelul nostru si plin de biciclisti si oameni cu role, care dupa serviciu, sau ca si simpli turisti, merg sa foloseasca aleiele din parc. Merg pe bicicleta prin parc cu muzica in urechi si simt americanismul (in sensul lui bun de data aceasta) si e frumos...cu oameni care alearga, care merg pe biciclete, liber...cupluri care merg pe biciclete pentru doua persone…care stau jos in parc...U2 rasuna in urechile mele...It is a beautiful day...Sunt pe drum…fara o destinatie anume...Iubesc orasul acesta…chiar daca nu suna adevarat…e o zi frumoasa…Sa vad lumea in verde si albastru...vad o pasare cu o frunza in cioc...E o zi frumoasa...Vad New York-ul chiar in fata mea...
Aparitia Central Park in diverse filme mi-l face atat de familiar astfel ca orice podet sub forma de arc peste o alee pare cunoscut deja. Pe 2 banci alaturate in parc stau 3 cupluri: doi asiatici (probabil japonezi), doi musulmani si un alb cu o negresa. Asta e New York: un amalgam de oameni din toate colturile lumii care stau pe acceasi banca. Nu cred sa existe un oras care sa reflecte mai bine globalizarea. E orasul unde au fost turnurile gemene, iar muzeul “memorial” iti face pielea de gaina redand amploarea celor intamplate in 2001. E orasul unde Chinatown (cea mai mare etnie de chinezi din afara Asiei) si Little Italy se intrepatrund la un colt de strada. 
In primul rand e orasul cladirilor inalte, a zgarie-norilor pe care nu poti sa ii prinzi in intregime in fotografie. E orasul in care este cultura la colt de strada: zeci de piese unde actori foarte buni joaca la unul din micile teatre de pe Broadway; jazz; MOMA; Guggenheim...E orasul restaurantelor bune pe care le poti recomanda cu usurinta mai departe. E orasul reclamelor luminoase din Times Square…E orasul care cuprinde Manhattan, Brooklyn, si podul care le leaga, dar si Queens, Harlem, sau Bronx. E orasul care este centrul financiar al lumii prin Wall Street si prin oamenii care merg la munca pe acea strada. E orasul in care se afla Empire State Building, Rockefeller Center si alte mii de turnuri sau cladiri inalte care iti ofera o priveliste a orasului care vrea sa ajunga la cer. E locul care cuprinde si Statuia libertatii si Ellis Island – bucatica de pamant american pe care calcau prima data imigrantii care visau la “American dream”...Era visul lor.
El e Big Apple...Visul meu de cativa ani...
