vineri, 13 aprilie 2012

Atena

Sa nu legi niciodata prietenie cu omul pe care nu-l poti respecta.
Charles DARWIN

Grecia a fost pentru mine ca si o relatie care nu a mers, dar dupa care nu iti pare rau ca s-a terminat. Precum una din care ai avut totusi unele lucruri de invatat si poti sa o consideri o experienta folositoare, dar pe care in acelasi timp nu ai apucat sa o cunosti indeajuns.
O sa imi aduc aminte cina avuta de unul singur intrun restaurant din Kifissia gasit pe Trip Advisor si in care am fost servit de 6 ospatari. Nu zic asta din snobism sau oaresce supra estimare personala, ci prin prisma atmosferei goale din restaurant insa foarte „homie”, si a muzicii placute si un zambet de sus care parca zicea „o sa ai o seara frumoasa. O meriti...”
O sa imi ramana in minte piata Syntagma destul de linistita pentru grevele si protestele care se petreceau inainte si dupa ce o vizitam eu. O sa imi aduc aminte si grevele taximetristilor care faceau din mersul la serviciu dimineata un adevarat film politist cu taximetristi care spargeau greva si erau urmariti de sindicalisti. Case si hoteluri cu piscina pe acoperis... portocali pe strada precum castani in Nasaud...
Revenind la paralela de la inceput, Grecia o sa imi ramana in minte ca o fata care nu munceste, insa crede ca ii se cuvine tot luxul din lume. Poate de aceea nici nu a mers relatia noastra...