„There are no passengers on spaceship Earth. We are all crew” – M. Mc.Luhan
Incep sa ma simt acasa in Scandinavia…sau macar sa ma gandesc cum ar fi sa fie aici casa mea in viitor. Despre danezi, Lonely Planet-ul meu zice ca sunt cei a caror stare e cea mai dependenta de vreme din Uniunea Europeana. Gata…din punctul asta deja sunt danez. In prima zi ploua intruna si pe langa asta, in incercarea de a deveni si in alte privinte danez, ma hotarasc sa vizitez orasul pe bicicleta…sau macar plec in oras pe bicicleta pentru ca o data ajuns in centru o las naibii si plec pe jos prin ploaie. “Cei mai dependenti de vreme”…cum sa nu fi dependent de vreme daca atunci cand ma hotarasc sa imi petrec weekendul in Copenhaga, pe care planuiam sa o vad de anul trecut – ajung in centru aproape leoarca. Cum sa nu imi schimb toata starea pozitiva cu care venisem din Stockholm? :-) La sfarsitul primei zile am ajuns in hotel cu o singura poza care sa imi placa: cea cu niste porumbei “parcati” in fata primariei, cu capul “bagat”, zgribuliti de frig si care aratau ca o armata gata de atac, cu un lider in fata trupei. Privindu-i ma gandesc ca poate si porumbeii danezi sunt dependenti de vreme :-)
A doua zi, rugamintile mele - zise in timp ce trag cu ochii inchisi perdeaua de la camera de hotel sa vad daca exista motiv sa ma trezesc – au fost ascultate si soarele e pe cer. Asta m-a facut sa remarc abia acum cat de bine aranjata e camera de hotel. Ma refer la spatiu, lumina si chestii marunte: scaune, telefon, noptiera, ferestre. Toate vrand parca sa transmita acelasi mesaj: „Noi suntem diferiti”. Daca as stii pe cineva care ar vrea sa studieze design i-as sugera clar sa o faca in Danemarca. Si atunci cand se va intoarce...sa vina sa imi decoreze apartamentul meu.
In aceasta zi insorita, starea mea (si presupun si a celor 1 milion de danezi din oras) s-a schimbat radical fata de ieri, astfel ca zambind, ma indrept spre Christiania. „Orasul liber” Christiania (Wikipedia), semi-autonomie in care traiesc vreo 800 de oameni - cei mai multi hipioti, a fost creat pe locul unei foste baze militare in anii ’70 si pe una din strazile sale principale, „Pusher street” se vinde si acum la taraba hasis. Binenteles, „hard drugs are not allowed” si nici facutul fotografiilor.
Centrul Danez de Design imi confirma (ca si idee macar, nu neaparat ca si continut al muzeului) originalitatea danezilor. Aceasta originalitate se vede si din modul in care sunt „tunsi” copacii (valabil si in Stockholm de altfel): in unghiuri perfect drepte care la sfarsit creaza un cub verde asezat pe o tulpina. Semn ca in Scandinavia si copacii sunt mai trendy decat ceilalti copaci.
Dupa-masa alerg dupa niste americani foarte inceti (sau viteza mea, vazand soarele afara, e alta) spre Muzeul de la Fabrica Carlsberg. Pe langa vizitarea procesului de realizare a „probabil celei mai bune beri”, pe langa intreaga istorie cu statistici a productiei pe ani de la infiintare, cu istoria simbolului Carlsberg si semnificatia numelui (Carl - numele fiului lui Jacobsen, fondatorul si berg - munte/deal, deoarece fabrica e pe un deal din Copenhaga) – pe langa acestea, in pretul de 50 DKK (aprox 6,5 euro) sunt incluse si doua beri din partea casei, astfel ca beau pe un pervaz doua beri in acelasi timp: Carl Black si Jacobsen Weiss. Un alt tip de muzeu pe care trebuie sa il implementam in Romania...
In timp ce imi fac bagajele sa parasesc Copenhaga, abia acum observ cum arata priza daneza. Pacat ca nu m-am uitat la ea si in prima zi. Poate si “ea” e dependenta de vreme si poate arata altfel... 
