duminică, 15 noiembrie 2009

Mogosoaia si Snagov

Romania frumoasa, Romania urata...

Intro singura zi...ba intro singura ora sau intrun singur pas vad lucruri care ma fac sa stau aici sau care ma fac sa ma gandesc sa plec ...lucruri care arata o Romanie frumoasa sau o Romanie pe care nu o plac deloc. Toamna frumoasa cu frunze pe jos in culori diferite; un vechi palat domnesc cu istoria sa; caini vagabonzi care stau la cafeneaua palatului de la Mogosoaia si se urca pe masa pentru a-si potoli foamea; lacul Snagov vazut dinspre partea unei cladiri care apartine statului (restaurantul Cailor ferate Romane si care are un adaos de pana la 500%) – si care lac arata destul de trist; acelasi lac Snagov vazut din partea unei proprietati private si care are o priveliste care imi aduce aminte de Suedia, cu 2-3 casute mici pe mal, cu un lac curat, cu debarcader intretinut, cu un apus de soare frumos.
E incredibil cum acelasi lac poate sa apara in imagini atat de diferite.
Mi se pare ca Romania e „folosita” la 25-30% din potentialul pe care ar putea sa il arate daca ar fi bine „managed”, daca statuile lui Sadoveanu (ce au avut oare cu el?...) si Stalin nu ar fi aruncate la orizontala langa niste lazi de Efes Pilsner in curtea din spate a Palatului de la Mogosoaia si langa care unii au gasit de cuviinta sa isi faca gratare si mici. Daca Romania ar fi „folosita” 100% atunci nu as avea aceasta dubla imagine in fiecare pas, in fiecare ora, in fiecare zi in care sunt „acasa”...Atunci nu as vedea-o ca intro poza cumparata de pe piata de la rusi cand eram mic si care reflecta o alta imagine in functie de cum tineai „poza” respectiva. Atunci ar ramanea doar toamna frumoasa cu frunze pe jos in culori diferite...