Valea Vinului

Doar multi ani mai tarziu, cand bunicul murise, iar eu devenisem adult, mi-am dat seama, in sfarsit, ca si bunica mea crezuse in vise. Altminteri nu ar fi avut niciun motiv sa imi spuna intro seara, pe cand stateam amandoi in usa casutei de tara in care acum traia singura, cu ochii atintiti la cerul instelat: "Lumea e asa de frumoasa si e asa de pacat ca trebuie sa mor”.
Jose Saramago
(fragment din discursul de receptie a Premiului Nobel pentru Literatura, 1998)

Cu totii avem vise...fie ca avem 5 ani si jumatate sau 65 de ani...Cu totii visam la:
o casa simpla inconjurata de zapada dar plina de caldura, la care sa ajungem acasa...un brad impodobit de Craciun...o biserica unde sa ne simtim doar simplii oameni...o ulita unde sa mergem cu totii la sanius...un moment in care simtim ca cineva ne priveste de sus si ne face sa zambim...un pod pe care trebuie sa il trecem pentru a fi fericiti...un loc in care sa simtim ca suntem singuri in liniste departe de stresul civilizatiei...un drum pe care trebuie il urcam...o zapada care chiar este de „o palma” atunci cand se spune ca „omatul este de o palma”...cativa oameni dragi cu care sa visam impreuna la toate astea...un drum pe care trebuie sa il coboram uneori si sa lasam unele lucruri in urma...o casa a bunicilor la tara de la care sa putem visa cu totii intro seara, cu ochii atintiti la cerul instelat ...ca lumea e asa de frumoasa...