marți, 30 decembrie 2014

Gânduri despre 2014

Inițial mă gândeam despre anul care abia se încheie că nu pot să îl cataloghez ca un an bun sau un an rău. A fost un an plin. Un an în care am călătorit, am zâmbit, am văzut locuri noi, m-am implicat și am plâns. Un an în care am fost fericit. Un an în care m-am văzut uneori mai înțelept pentru a vedea ulterior cât de fragil și subiectiv este acest lucru. Un an în care mi-a fost dor de mama...Un an în care mi-e tare dor de copilul meu ce va să vină. Un an în care am fost și rău uneori, iar alteori, cred, bun. Un an în care am fost la Viscri și Viborg, Chicago și Copșa Mare, Budapesta și Biertan, Londra și Năsăud, în Harghita și Stockholm, Mizil și Copenhaga. Un an în care, împreună cu 2013, Miles&More spune că am "zburat" 180.100 km, adică de 4,4 ori un zbor în jurul pământului. A fost un an în care mi-a plăcut și Cartea cu Apolodor a lui Gellu Naum, dar și povestea escaladării Everestului din In aerul rarefiat...

În decembrie acum un an mi-am pus 3 dorințe (vise) pentru 2014. Faptul că s-au îndeplinit, mă face să zic că a fost bine.

Da, a fost bine...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu