Dupa o adevarata hartuire din partea ghizilor care vor sa ne arate desertul, ajungem, condusi de un tuareg, sa calarim dromaderii spre Sahara. Pe camila mea o ...( îl...de fapt) cheama Abdul...si peisajele oferite de pe camila imi plac mult.
Seara, dormim in desert, unde e o liniste cum nu am mai avut in viata mea...nici macar un oras la orizont....o masina sau un avion care sa treaca...doar desert, luna, mii de stele...noi plus niste polonezi si doi berberi. Unul dintre ei, tuareg, ma face sa vad cat poti sa inveti in viata fara sa ai nici o scoala...ci doar intalnind oameni din diverse locuri. Duce oamenii cu caravana in desert de la varsta de 7 ani si intalnise oameni din toate colturile lumii. Vorbind cu el, imi dau seama ca e ca si cum el fusese cel care a calatorit in toate acele colturi ale lumii. Spune ca nu ar putea trai in alt loc decat in Sahara si dupa 3 zile de agitatia unui oras mare precum Marrakech, ducea dorul dunelor aurii de nisip.
Din Merzouga, alaturi de cei 3 polonezi cu care ne-am imprietenit, o apucam spre cheile -cu stanci de 300 m, un paradis pentru cataratori -din Todra si Dades din muntii Atlas. 
Ajung cu bicicleta in Tamtattouchte, un sat berber sarac la 1750 m altitudine. Cu toate aceste case sarace, cu copii care incearca sa te opreasca pentru a obtine un dirham – oamenii sunt la fel de calzi – iar muntii Atlas uriasi din jur arata aceasta simplitate...
Cimitirul din acest mic sat berber e compus din pietre in forma de triunghi cu o parte foarte ascutita in sus – fara nici un nume...Probabil si dupa moarte, viata- daca exista- e la fel precum cea pe care ai trait-o pana atunci...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu