Visand la un "ne-vulcan"

Ma uitam acum printre profilurile autorilor de bloguri care au la “Domenii de interes” cuvantul Vise si am gasit 67 de bloguri. Majoritatea “blogger-ilor” care aveau mentionata varsta, aceasta era de 15, 17, 18...maxim 21 de ani. Nu zic ca oamenii trecuti de 25 de ani nu mai viseaza...insa poate e “cumva” sa il mentioneze ca si domenii de interes...Suna poate prea “childish”...prea naiv
La “studiul de caz”, din cadrul unui training la care am participat in urma cu ceva timp - pe langa o analiza financiara si de strategie a unei companii pe care trebuia sa o “restructuram” in studiul nostru de caz - pentru a ne testa spontaneitatea, trainerii ne-au intrebat despre politica de recuperare/ solutionare in caz de dezastru. Ce am face pentru angajatii “nostri” in acel caz (exemplu: New Orleans). Atunci m-a facut sa ma gandesc doar “...Americanii astia. Doar ei ca si traineri, si ca “headquarter” pentru firma la care lucram atunci, s-ar fi putut gandi la asa ceva”. Auzi acolo “politica in caz de dezastru”...
O data cu eruptia vulcanului islandez, m-am gandit...de fapt care e politica in caz de dezastre: Premierul norvegian is conduce guvernul de pe IPad dintrun lounge din aeroportul din New York, Basescu zboara cu elicopterul pana la Oradea pentru a merge ulterior la inmormantarea presedintelui polonez cu masina, fetele de la Gyor vin cu autocarul 800 km pana la Valcea pentru a juca semifinala Champions Ligue, iar eu sunt blocat in Danemarca pentru weekend sau mai mult. Hmh...se vede clar ca niciunul din persoanele de mai sus nu aveau o “politica in caz de dezastre” care sa acopere toate nevoile. Nu ca am fi putut face ceva daca am fi avut-o, insa ne face sa vedem cat de neputinciosi suntem.
Situatia asta mi se pare luata dintrun film sau dintro carte de Jose Saramago...Blocat intrun oras caruia nu-i spui acasa...Ce am face daca chiar nu s-ar mai putea zbura timp de doi ani (atat cat a durat ultima eruptie a vulcanului islandez). Unii dintre noi, si-ar schimba jobul, altii poate chiar locul in care traiesc, altii ar calatorii si mai mult (poate chiar cu barca, cum sugereaza premierul nostru); altii si-ar petrece vacanta doar in Romania, nemaiputand pleca cu avionul si neavand autostrazi necesare inchirierii de masini; companiile aeriene ar da faliment si o parte din ele s-ar reprofila pe transport naval sau terestru...Pe altii nu i-ar afecta deloc...
M-am uitat in weekend cat mi-ar lua sa ajung cu trenul din Copenhaga in Bucuresti, o distanta care cu avionul o parcurg in 2 ore si ceva, cu trenul mi-ar lua 38 de ore, cu 8-9 schimbari de tren.
Cerul se insenineaza si norul negru dispare de deasupra orasului Copenhaga. Revenim la normal.
Am 28 de ani...si visez...