Oslo

I will ride on my bicycle,
I ride thinking of you
As I’m riding on my tricycle,
I rideSunt locuri unde simt ca as sta si o zi intreaga. Nobel Peace Center din Oslo e unul dintre ele. In prima incapere se afla un glob de sticla, in care e pusa o bucata de gheata, care la temperatura si linistea din incapere si prin zgomotul pe care-l fac picaturile atunci cand cad ...te face sa simti la o scara diferita cum pamantul se topeste. Uneori e nevoie se explici ca pentru un copil, pentru a intelege o problema globala.
O buna parte din expozitie e dedicata lui Al Gore si grupului care a luat ultimul Premiu Nobel pentru Pace, singurul care nu se acorda in Stockholm, ci in capitala Norvegiei. Pe podea, cum inaintez, sunt scrise cateva ganduri ale unor oameni care vor sa faca ceva pentru a opri gheata, din acel glob mic de la intrare, sa se topeasca. Unul din aceste ganduri imi place foarte mult :„Pamantul are febra si noi trebuie sa o inlaturam” (Al Gore).Intrun ghid despre Bergen se spune ca o turista ajunsa in acel oras, satula sa vada atata ploaie in continuu timp de cateva zile, intreaba un copil localnic „In acest oras ploua dintotdeauna?”...iar copilul ii raspunse: „Nu pot sa iti spun sigur...Eu am doar 13 ani”...Nu a plouat in Bergen, insa cele doua zile petrecute in Oslo imi creaza impresia ca aici ploua dintotdeauna.
Denumirea de Oslo s-ar traduce prin „tinutul lui Dumnezeu”, iar orasul e cel mai vechi dintre capitalele scandinave. Preturile sunt uneori atat de mari incat nici acum nu vreau sa imi fac un calcul privind cati bani am cheltuit in acele doua zile...Cu siguranta mult mai multi decat in cele doua saptamani din Maroc.
Orasul e frumos, insa cu mult mai multi imigranti decat in Stockholm, spre exemplu, iar seara Oslo Sentralstasjon are in fata oameni care vand marijuana. Mi se pare mult mai nesigur Oslo, din punctul asta, decat Stockholm.Pista de sarituri cu schiurile de la Holmenkollen (la care se poate ajunge cu metroul care urca pana pe dealul respectiv), ma face sa astept cu nerabdare iarna care vine. Nu...nu am sa sar si eu...doar imi pun schiurile in picioare...
Holmenkollen e inca din anul 1892 (Sarituri cu schiuri in secolul 19!!!) si a fost „folosita” si la Lillehammer la Olimpiada din 1994.Cred ca intreaga tara se bazeaza pe o corectitudine care in alta parte a Europei, mai la sud est, nu ar rezista nici macar o zi. In Muzeul Munch, dedicat celui mai mare pictor norvegian, trebuie...ca sa zic intrun limbaj romanesc...sa te abati din drum pentru a-ti cumpara bilet de intrare. Adica, casa de bilete este undeva in stanga, iar intrarea la care nu se afla nimeni, este drept in fata. Daca ai acea corectitudine...faci acel „ocol” si te abati. La fel in tren, unde nu esti verificat deloc pe parcursul rutei decat atunci cand cobori. Inainte de a pleca, mai apucam sa mergem in Vigelandparken pentru a vedea zecile de statui infatisand oameni in diverse ipostaze. La capatul acestui parc se afla un obelisc, care infatiseaza viata asa cum a vazut-o Vigeland: oameni luptandu-se, invatand, iubind, mancand si dormind – catarandu-se unul peste celalalt pentru a ajunge in varful acestui obelisc...